Observator » Evenimente » Șoferul unui microbuz care transporta 14 elevi a fost prins băut la volan. Ce sancțiune a primit

Șoferul unui microbuz care transporta 14 elevi a fost prins băut la volan. Ce sancțiune a primit

Şofer depistat sub influenţa alcoolului - Poliția Orașului Gătaia
Editor Iulia Pop | Timp citire: 1 minut
Publicat la 07.09.2026, 09:43 | Modificat la 07.09.2026, 09:43

Autorităţile din cadrul Poliției Orașului Gătaia au oprit, pe 7 septembrie 2026, pentru un control de rutină, un microbuz care transporta 14 elevi pe ruta Jamu Mare – Gătaia, din Judeţul Timiş. La volan se afla un bărbat care a fost testat cu aparatul etilotest.

Rezultatul a indicat o alcoolemie de 0,35 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În urma verificărilor, polițiștii i-au aplicat conducătorului auto o amendă în valoare de 4.325 de lei. Totodată, permisul de conducere i-a fost reținut, iar dreptul de a conduce a fost suspendat pentru o perioadă de 90 de zile.

Polițiștii vor continua controalele privind transportul elevilor, pentru prevenirea accidentelor rutiere și pentru creșterea siguranței copiilor.

Articolul continuă după reclamă
Iulia Pop

Reporter senior la Observator Antena 1, care acoperă partea de Vest a țării. Are peste 20 de ani de experienţă în jurnalism.

Like