Un spital nou-nouţ din Buzău, cu aparatură de ultimă generaţie, are lacătul pe uşa. Motivul este halucinant
Au spital la cheie, însă niciun medic sau asistentă! Se întâmplă într-o localitate din judeţul Buzău, unde un centru de sănătate renovat are lacătul pe uşă.
Au spital la cheie, însă niciun medic sau asistentă! Se întâmplă într-o localitate din judeţul Buzău, unde există un centru de sănătate proaspăt-renovat, dar cu lacătul pe uşă din lipsă de personal.
Centrul medical din Pârscov este un spital în care s-au băgat nu mai puţin de două milioane de lei. Are aparatură de ultimă generaţie, dar e nefolosită. Însă medicii nici măcar nu iau în calcul să lucreze "la ţară".
Pe lângă medici, ar mai fi nevoie de 17 asistente care să lucreze pe cele cinci secţii. Chiar şi aşa, tot sunt puţini pentru cei 30 de mii de oameni care locuiesc în Pârscov. Oameni care, de fiecare dată când au o urgenţă, sunt nevoiţi să meargă până la Buzău, adică peste 30 de kilometri.
Momentan, numai doi medici sunt dispuşi să acorde consultaţii la Pârscov. Conducerea unităţii speră că va aduna o mână de oameni pentru a da deschide centrul, chiar şi dacă va funcţiona doar câteva ore pe zi. Luna aceasta, posturile vor fi scoase din nou la concurs.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰