A fost prins interlopul periculos Stripăru. Marius Crăciun era dat în urmărire naţională şi internaţională (Video)
Interlopul sibian Marius Crăciun, zis Stripăru, căutat prin Interpol după ce a dispărut la începutul lunii septembrie, a fost prins de polițiști și încarcerat în Lyon, Franța.
Interlopul sibian Marius Crăciun, zis Stripăru, căutat prin Interpol după ce a dispărut la începutul lunii septembrie, a fost prins de polițiști și încarcerat în Lyon, Franța.
Marius Crăciun a dispărut, în urmă cu două luni. El se afla sub control judiciar, fiind cercetat în libertate, într-un dosar de trafic de droguri.
Potrivit oradesibiu.ro, Stripăru a fost însă prins de polițiști și încarcerat în Lyon, Franța.
”Bărbatul a fost prins în baza mandatului de urmărire internațională și se află încarcerat în Franța. Autoritățile se află în faza de corespondență, urmând ca acesta să fie extrădat și încarcerat în Sibiu”, a explicat Luciana Lazăr, purtător de cuvânt al IPJ Sibiu.
Stripăru a dispărut cu câteva zile înainte de a fi arestat
Marius Crăciun este judecat într-un dosar de trafic de droguri de mare risc, iar din aprilie de când a fost acuzat, a trecut prin mai multe măsuri preventive.
Procurorii DIICOT ceruseră arestul preventiv din nou, iar în data de 4 septembrie judecătorii au admis cererea. Doar că Marius Crăciun a dispărut, iar polițiștii nu au putut pune în aplicare mandatul. Așa că Marius Crăciun a fost dat în urmărire națională și internațională.
Acum câteva zile, însă, polițiștii sibieni au fost informați de sibianul Marius Crăciun a fost prins și arestat în Franța, la Lyon.
Marius Crăciun, fost luptător de kick-box
Marius Crăciun, fost luptător de kick-box, a fost judecat alături de alţi 27 de inculpaţi în dosarul grupării ”Lenis”, care a terorizat Sibiul în perioada 2007 – 2009.
Crăciun a fost condamnat în acest dosar la un total de 37 de ani de închisoare pentru 15 infracţiuni. Cele mai mari pedepse, de câte 7 ani închisoare, au fost aplicate pentru aderare şi constituire grup infracţional organizat şi lipsire de libertate în mod ilegal.
De asemenea, acesta a primit câte 2 ani după gratii pentru 6 fapte de şantaj. Alte infracţiuni reţinute în sarcina acestuia sunt violare de domiciliu, lovire şi alte violenţe, ultraj contra bunelor moravuri, port fără drept al cuţitului în public.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰