Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Suma uriaşă pe care un şofer a încercat s-o dea şpagă poliţiştilor, în Botoşani. Tânărul fusese prins băut la volan

Un şofer din Botoşani, prins băut la volan, s-a ales cu dosar penal după ce a încercat să dea şpagă poliţiştilor. Tânărul a fost filmat chiar în timp ce încerca să-i mituiască pe agenţi.

de Redactia Observator

la 28.10.2024 , 11:29

Agenții de poliție au înregistrat momentul oferirii sumei de bani cu aparatura tip body-cam.

Şoferul a încercat să "cumpere" poliţiştii cu 2650 de euro

"La data de 27.10.2024, în jurul orei 02:30, ofițerii de poliție judiciară ai Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Botoșani au fost sesizați de către un echipaj de poliție din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani – Poliția Municipiului Botoșani – Biroul Rutier, despre faptul că, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au depistat și oprit în trafic, în vederea efectuării unui control, un conducător auto, în vârstă de 34 de ani, din județul Botoșani. Având în vedere faptul că persoana în cauză emana halenă alcoolică, a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,57 mg/l alcool pur în aerul expirat. După ce polițiștii i-au adus la cunoștință conducătorului auto faptul că i se va întocmi dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, faptă prev. de art.336 din Codul Penal, aceasta a oferit unuia dintre agenții de poliție, cu titlu de mită, suma de 2.650 de euro, pentru a nu se dispune măsurile legale pentru abaterea constatată.

Vezi și

Agenții de poliție au înregistrat momentul oferirii sumei de bani cu aparatura tip body-cam, au refuzat categoric propunerea conducătorului auto și au sesizat Serviciul Județean Anticorupție Botoșani", a transmis Direcţia Generală Anticorupţie, într-un comunicat.

Ofițerii de poliție din cadrul Serviciului Județean Anticorupție Botoșani au procedat la constatarea infracțiunii flagrante, cercetările fiind continuate sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de dare de mită.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Evenimente » Suma uriaşă pe care un şofer a încercat s-o dea şpagă poliţiştilor, în Botoşani. Tânărul fusese prins băut la volan