Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video "Sunt vinovată c-am legat-o". Bătrâna din Dolj explică motivul pentru care şi-a legat nepoata de 10 ani cu lanţul de pat

Caz şocant într-un sat din Dolj. O fetiţă de 10 ani cu handicap era ţinută în lanţuri, chiar de propria bunică. Bătrâna, o femeie singură şi fără ştiinţă, spune că n-a avut altă soluţie pentru că n-o ajută nimeni. Dincolo de vina bătrânei, situaţia scoate la iveală nepăsarea celor care ar fi trebuit să le aibă în grijă. Bunica spune că niciun asistent social de la primărie nu i-a călcat vreodată pragul. Vă avertizăm că urmează imagini şi detalii care vă pot afecta emoţional!

de Alin Stan

la 14.05.2022 , 19:26

O imaginea şocantă cu fetiţa ţinută mai rău decât un câine - legată de picior cu lanţul. Bunica a fost chemată împreună cu fratele copilei să dea o declaraţie la secţie. Şeful de post a întrebat-o unde este nepoata. Aşa a aflat că bătrâna a legat-o de pat.

Bunica: Sunt vinovată c-am legat-o, că am făcut din obligaţie, de m-am dus după frate-so la poliţie şi eu nu mi-am dat seama.

Reporter: N-aţi avut cui să cereţi ajutorul?

Vezi și

Bunica:  N-am avut pe nimeni

Pe acelaşi subiect

Cum explică bunica gestul făcut

Bunica de 63 de ani are grijă aşa cum poate de doi dintre cei nouă nepoţi, după ce părinţii lor au ajuns la închisoare. Au fost prinşi că au furat curent, ca să aibă lumină în casă. Şapte copii au ajuns în grija protecţiei copilului, dar bunica a refuzat să-i dea pe cei doi.

Vecini: - Am văzut-o, ieşea cu ea pe la poartă, dar nu legată.

- Era spălată, îmbrăcată, mâncată.

Angajaţii primăriei şi protecţia copilului spun că ştiu bine situaţia

Reporter: Cât de des au mers angajaţii primăriei să facă anchetă acolo?

Cosmin Costinel Vilara, viceprimar Cerăt, Dolj: Păi mergeam destul de des. Această familie era sub supravegherea protecţiei copilului.

Bunica îl contrazice.

Bunica: N-a venit nimeni de la primărie la mine. Niciodată. N-am cu ce s-o întreţin, că numai tratamentul ei mă costă un milion. Şi eu n-am decât un social, un milion patru sute pe lună şi două milioane alocaţia ei.

Bunica fetei, arestată la domiciliu

În localitate, nici măcar nu ar fi prea multe cazuri de copii în situaţii de risc.

Reporter: Mai aveţi astfel de cazuri în care copii stau cu bunicii?

Cosmin Costinel Vilara, viceprimar Cerăt, Dolj: Nu, pe raza localităţii erau cam singurii care rămăseseră în grija bunicii.

Mădălina Turza - consilier premierul României: Legarea cu lanţuri a unui copil este o formă de tortură. Dincolo însă de acest aspect care face evident obiectul anchetei penale, există mai mulţi responsabili în această ecuaţie, trebuiau făcute nişte anchete sociale regulate.

Bunica a fost pusă în arest la domiciliu pentru 30 de zile. Cei doi nepoţi au ajuns în grija statului.

Alin Stan Like

Am dat scena, primul drum pe care îl alesesem în viață, pe televiziune. Mărturisesc că am visat să fiu în fața voastră, a celor care ne privesc și citesc încă din copilărie. Munca în televiziune m-a cucerit însă.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Evenimente » "Sunt vinovată c-am legat-o". Bătrâna din Dolj explică motivul pentru care şi-a legat nepoata de 10 ani cu lanţul de pat