Sute de medici au protestat în faţa spitalelor, cerând să le fie plătite gărzile la valoarea reală. Dacă nu vor fi ascultaţi, ameninţă cu greva generală
Câteva sute de medici, asistente şi infirmiere din toată ţara au protestat joi în faţa spitalelor în care lucrează. Aceştia sunt nemulţumiţi de faptul că nu le sunt plăitIe gărzile la valoarea reală şi că au ajuns să fie epuizaţi din cauză că lipsa de personal din sistem trebuie să fie acoperită tot de ei şi sunt nevoiţi să muncească mult în plus. Dacă nu le sunt rezolvate problemele, spun că vor intra în grevă generală.
Mihaela Dumitru a ieşit în lacrimi la protestul din curtea Spitalului Universitar din Capitală. Este asistentă medicală de 20 de ani şi acum lucrează în secţia de ATI. Spune că este epuizată după mai multe zile de muncă fără pauză pentru că nu sunt oameni suficienţi.
Mihaela Dumitru, asistentă: Avem 25 de săli de operaţii, terminăm pe etaje, fugim jos, ajutăm colegii, brancardieri puţini, ieri am stat o oră cu pacientul pe masă pentru că nu a avut cine să vină să-l ia.
Cei 50 de protestatari au mai multe revendicări. Medicii cer plata găzilor la valoarea reală.
Florin Chirculescu, medic chirurg: Ziua suntem plătiţi cu 100 de lei pe oră, iar când lucrăm în plus nopţile şi zilele libere, suntem plătiţi cu 38 de lei pe oră, ceea ce este puţin absurd. La o medie de cinci gărzi pe lună devine 7 lei net în mână pe ora lucrată. În primul rând lipsa cea mai mare este lipsa infirmierelor. Pe tura de noapte gandiţi-vă, o singură infirmieră pe tot etajul respectiv
- Şi stomatologii ies în stradă. Se tem că deciziile Colegiului Medicilor le-ar putea închide cabinetele
- Dispensare în sate uitate de lume. Bătrânii rămăşi prin cătunele României nu vor mai fi obligaţi să meargă...
- Concediul medical va putea fi obţinut mai uşor. Hârtia de care ar putea scăpa solicitanţii
Ordonanţa de Urgenţă dată săptămâna trecută de Guvern este considerată praf în ochi de angajaţii din sănătate.
Medicii consideră OUG dată de Guvern, praf în ochi
Gabriel Predică, vicepreşedinte Sidicat Solidaritatea Sanitară: Din punctul nostru de vedere ordonanţa este inaplicabilă, nu produce efecte. Ea prevede acordarea unei indemnizaţii. Aceste indemnizaţii intră în limita de 30% a sporurilor din indemnizatie.
Zeci de medici, asistenți şi infirmieri au protestat şi la Spitalul Municipal din Cluj-Napoca. Au aceleaşi revendicări.
Dan Miclăuș, medic chirurg: Altfel, mare parte din doctori o să ajungă hairstilişti sau frizeri, suntem plătiţi mai prost ca ei, nimeni nu câștigă atâ de prost.
Anca Ciora, asistent medical: Guvernanții s-au făcut că negociază cu noi, dar nu au negociat. A apărut acea ordonanța a amăgirilor noastre care ne dă niște bănuți și care probabil nu va putea fi aplicată.
Andreea Buculei, medic anestezist: Cel puţin la noi pe Terapie Intensivă este nevoie de asistenţi, de infirmieri, de kinetoterapeuţi, de îngrijitori.
Oamenii au cerut mai mulți bani pentru turele de noapte și orelele suplimentare, dar și aducerea salariului de bază la nivelul anului 2022. Pentru orele suplimentare și zilele de sărbătoare, angajații nu au mai beneficiat de majorări din anul 2017. Sindicaliştii spun că pe 12 iulie vor organiza un protest în Piaţa Victoriei, la care sunt aşteptaţi peste 5.000 de angajaţi din sistemul medical şi sunt hotărâţi ca spre finalul lunii să intre în grevă generală.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰