Concediul medical va putea fi obţinut mai uşor. Hârtia de care ar putea scăpa solicitanţii
Concediul medical va putea fi obţinut mai uşor de către angajaţi, cu mai puţină birocraţie. În momentul de faţă, obţinerea concediului medical este o mare bătaie de cap. Un mix între date de la angajator, analize şi drumuri dintr-o parte în alta. O nouă lege ar urma să simplifice întreaga procedură prin eliminarea adeverinţei de la angajator, care este obligatorie în acest moment.
Dacă această iniţiativă va fi votată în Parlament am putea merge direct la medicul de familie să obţinem concediul medical. Acum este nevoie să facem un drum la angajator, care este obligat să noteze numărul de zile de concediu luate în anul respectiv, iar cu hârtia respectivă ne prezentam la medicul de familie.
Se întâmpla însă de multe ori ca atunci când bolnavii ajungeau la medicul de familie, acesta din urmă să constate faptul că hârtia respectivă era greşit completată sau nu era pe tipizatul care trebuie. Prin urmare, bolnavul trebuia să meargă din nou la locul de muncă să revină cu adeverinţa corectă.
Medicii spun că această iniţiativă este foarte bună pentru că softul CNAS conţine această informaţie, cu numărul de zile de concediu medical pe care un asigurat le are într-un an de zile şi ar putea da acces medicilor de familie la această informaţie astfel încât bolnavul să poată merge direct la medic pentru a obţine hârtia care-l ajută să stea acasă în caz de de boală.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰