Video "Tabăra din Inima Satului", o lecție de viață pentru cei mici: ateliere, jocuri și rugăciune în Caraș-Severin
În Caraș-Severin s-a dat startul uneia dintre cele mai îndrăgite tabere pentru copii, chiar în inima pitorească a satului Moniom. "Tabăra din Inima Satului", parte a Programului Educațional de Tabere "Împreună pentru copiii noștri", inițiat de Episcopia Caransebeșului, le promite celor mici zile pline de bucurie și voie bună. Pe parcursul șederii, copiii vor descoperi magia jocurilor tematice, își vor pune imaginația la lucru în ateliere de creație artistică și își vor testa spiritul competitiv în diverse concursuri. Totul începe însă cu sufletul curat: distracția nu poate porni fără emoția și liniștea rugăciunilor de dimineață.
După ce au participat la slujba de dimineaţă, cei 75 de copii, însoţiţi de voluntari, au pornit încet la pas, curioşi să descopere fiecare colţişor al satului Moniom.
Pe parcursul celor cinci zile de tabără, copiii şi tinerii, cu vârste între 6 şi 18 ani, se bucură de tot felul de ateliere creative, jocuri şi activităţi care îi apropie unii de alţii şi le fac sufletele să zâmbească.
"Este un brand educational deja pentru ca profilul acestor tabere este in primul rand unul educativ. Un program socio educational, merge pe trei directii importante de invatare. Avem atelierele de dezvoltare personala si de teambuilding si comunicare. Avem o componenta bineinteles de distractie de joc", spune Mihai Ciucur, coordonator proiect.
Una dintre aceste activităţi a avut loc chiar în mijlocul naturii, unde copiii au fost întâmpinaţi cu drag de câţiva poliţişti. Cu răbdare şi blândeţe, aceştia le-au vorbit celor mici despre siguranţa lor atunci când participă la activităţi sociale.
Iar testarea cu etilotestul sau activitatea din cadrul unei anchete criminalistice i-a fascinat teribil. Bagajul plin de informaţii îi va ajuta cu siguranţă în viitor, susţin formatorii.
"Am cules si un feedback de la parinti, se observa o dezvoltare la ei si noi avem si sistemul acesta de voluntariat care dupa ce ei implinesc 14 ani, daca isi doresc sa isi ofere din timpul lor putem sa ii primim ca si voluntari", spune Giorgiana Ciucur, formator.
Copii au putut participa în tabără gratuit.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰