Observator » Evenimente » Tânăr arestat pentru trafic de persoane. A sechestrat o femeie cucerită prin metoda "lover-boy"

Tânăr arestat pentru trafic de persoane. A sechestrat o femeie cucerită prin metoda "lover-boy"

Tânărul a fost arestat preventiv pentru 30 de zile Tânărul obişnuia să facă pe Don Juan-ul pe site-urile de socializare, iar apoi să pună fetele să se prostitueze - Hepta
Cristi Ioniţă | Timp citire: 2 minute
Publicat la 05.08.2019, 16:11 | Modificat la 05.08.2019, 16:22

Magistraţii de la Tribunalul Braşov au decis, luni, arestarea preventivă pentru 30 de zile a unui tânăr de 19 ani, din Bucureşti, acuzat de comiterea infracţiunilor de trafic de persoane şi lipsire de libertate în mod ilegal.

Magistraţii de la Tribunalul Braşov au decis, luni, arestarea preventivă pentru 30 de zile a unui tânăr de 19 ani, din Bucureşti, acuzat de comiterea infracţiunilor de trafic de persoane şi lipsire de libertate în mod ilegal.

Tânărul este acuzat că a cucerit o femeie de 21 de ani, din Braşov, prin intermediul unui site de socializare, a atras-o în Bucureşti şi a obligat-o să se prostitueze.

Tânărul de 19 ani este bănuit că a mai sechestrat şi alte fete cucerite prin intermediul site-urilor de socializare

Articolul continuă după reclamă

Conform anchetatorilor, "din cercetări a reieșit că, din 11 iulie 2019, un tânăr de 19 ani ar fi determinat-o pe tânără să locuiască împreună cu el, într-o locație din București.

Prin constrângere exercitată prin violență, cel în cauză ar fi obligat-o să practice prostituția, însușindu-și, în totalitate, banii obținuți. De asemenea, i-a restricționat, prin supraveghere continuă și insuflarea unei stări de temere, libertatea de mișcare".

Tânărul a fost depistat și condus la sediul DIICOT Braşov, unde a fost audiat. Inculpatul a fost reţinut ulterior, pentru 24 de ore, iar apoi s-a decis arestarea lui preventivă pentru 30 de zile.

Anchetatorii susţin că cercetarea va continua în acest caz, "pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale", existând suspiciunea că tânărul a mai obligat şi alte fete sau femei să se prostitueze.

Pe acelaşi subiect