Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Foto Tânăr din Bucureşti, oprit de poliţie după o urmărire în trafic. A lovit intenţionat autospeciala, apoi a picat la DrugTest

Un bărbat de 28 de ani a fost urmărit în trafic de poliţiştii din Bucureşti, sâmbătă, după ce a fost prins când circula cu viteză peste limita legală şi a refuzat să oprească la semnalul agenţilor. Poliţiştii i-au blocat maşina, iar el a dat cu spatele, provocând avarii unei autospeciale a Poliţiei. Ulterior, el a fost imobilizat, iar testul cu aparatul DrugTest a indicat posibila prezenţă a substanţelor psihoactive, la el fiind găsită şi o pungă cu o substanţă verde. De asemenea, maşina avea ITP-ul şi poliţa de asigurare expirate.

de Redactia Observator

la 11.01.2025 , 20:51

Bărbatul, prins când conducea cu viteză Bărbatul, prins când conducea cu viteză

Astăzi, 11 ianuarie 2025, polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București- Secția 26 Poliție, împreună cu polițiști din cadrul Brigăzii Rutiere au acționat în vederea scoaterii din trafic a unui autoturism, al cărui șofer nu s-a supus semnalelor de oprire regulamentară efectuate de polițiștii Capitalei, punând astfel în pericol siguranța celorlalți participanți la trafic.

În fapt, poliţiştii din cadrul Secției 26 Poliție au fost solicitați să acorde sprijin în vederea opririi în trafic a unui autoturism, al cărui conducător a fost surprins, cu pistolul radar, conducând cu o viteză de 88 km/h și care nu s-a supus semnalelor regulamentare de oprire, efectuate anterior de polițiștii Brigăzii Rutiere, continuându-și deplasarea.

Astfel, polițiștii au plecat în urmărirea acestuia, au procedat la punerea în funcțiune a semnalelor acustice și luminoase, în vederea opririi regulamentare a autoturismului, însă conducatorul auto a ignorat semnalele și a continuat deplasarea în mod alert, punând astfel în pericol siguranța celorlalți participanți la trafic.

Articolul continuă după reclamă

Pe parcursul urmăririi, polițiștii din cadrul Secției 26 Poliție au depistat autovehiculul pe o stradă din Sectorul 4 și au reușit să blocheze accesul conducătorului auto, atât în față, cât și în spate, împiedicându-l astfel să își continue deplasarea.

Pe acelaşi subiect

În încercarea de a se sustrage, conducatorul auto a efectuat manevra de mers înapoi, lovind cu autoturismul, în mod intenționat, autospeciala de poliție din cadrul Secției 26 Poliție, care se afla în spatele său, provocând avarii acesteia.

Menționăm faptul că în urma incidentului, nicio persoană nu a fost rănită.

Imediat după momentul impactului, polițiștii din cadrul Secției 26 Poliție au extras șoferul din auto și au procedat la imobilizarea acestuia.

În momentul identificării, bărbatul, în vârstă de 28 de ani, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0. Totodată, în urma testării preliminare cu aparatul DrugTest, au rezultat indicii cu privire la posibila prezență în organism a substanțelor psihoactive.

Având în vedere aceste aspecte, bărbatul a fost condus de către polițiști din cadrul Brigăzii Rutiere la sediul I.N.M.L., în vederea prelevării de mostre biologice.

În urma controlului corporal efectuat asupra bărbatului a fost identificată o pungă, ce conținea o substanță vegetală uscată, de culoare verde, cu miros înțepător. 

Totodată, în urma verificărilor efectuate a rezultat faptul că autoturismul, condus de bărbatul în cauză, avea atât Inspecția Tehnică Periodică, cât și polița de asigurare, expirate.

De asemenea, documentația întocmită privind deținerea de substanțe interzise urmează să fie înaintată structurii de specialitate, respectiv Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate București, în vederea continuării verificărilor.

În cauză cercetările sunt continuate de către polițiști din cadrul Brigăzii Rutiere, în vederea stabilirii situației de fapt și luarea măsurilor legale care se impun.

Polițiștii Capitalei acționează permanent pentru asigurarea unui climat optim de liniște și ordine publică, dar și pentru protejarea cetățenilor, fiind pregătiți să intervină ori de câte ori sunt constatate fapte de natură penală sau contravențională.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Intenţionaţi să achiziţionaţi o locuinţă în acest an?
Observator » Evenimente » Tânăr din Bucureşti, oprit de poliţie după o urmărire în trafic. A lovit intenţionat autospeciala, apoi a picat la DrugTest