Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Galerie foto Tânăr vasluian, găsit carbonizat în fața unui bloc din Negrești. Și-ar fi dat foc, apoi s-ar fi aruncat în gol, după ce s-a despărțit de iubită

Imagini dramatice, în această dimineață, în orașul Negrești, județul Vaslui, acolo unde un tânăr de 27 de ani și-ar dat foc, apoi s-ar fi aruncat de pe un bloc cu patru etaje. Pompierii chemați în ajutor au stins flăcările, însă nu au mai putut face nimic pentru salvarea bărbatului, care a fost declarat decedat.    

de Veronica Micu

la 09.11.2022 , 12:04

Tânărul venise recent din Germania și urma să plece din nou peste câteva zile. Potrivit unor surse, bărbatul tocmai se despărţise de iubita lui, cu care avea o relație de 5 ani de zile.

Azi dimineață, puțin după ora 4.00, s-ar fi urcat pe un bloc cu 4 etaje, în zona unde lucra fosta iubită, și-ar fi dat foc, apoi s-ar fi aruncat în gol.

"În această dimineață, pompierii militari din orașul Negrești au intervenit cu o autospecială de stingere cu apă și spumă pentru stingerea flăcărilor care au cuprins o persoană. Intervenția s-a desfășurat pe domeniul public, pe strada Unirii, în apropierea blocului E1. La sosirea echipajului de intervenție, incendiul se manifesta pe corpul unui bărbat căzut la pământ și în stare de inconștiență. Pompierii au lichidat incendiul, echipajul ambulanței SAJ Vaslui constatând că bărbatul nu prezintă semne vitale.

Articolul continuă după reclamă

Cercetările privind circumstanțele producerii acestui incendiu sunt efectuate de instituțiile abilitate în acest sens", au transmis reprezentanții ISU Vaslui.

Pe acelaşi subiect

Tânărul a fost găsit carbonizat în fața blocului

Potrivit polițiștilor vasluieni, tânărul a fost găsit carbonizat puțin după ora 4 dimineața.

"În această dimineață, 9 noiembrie 2022, ora 04.04, Poliția Orașului Negrești a fost sesizată cu privire la faptul că, în zona centrală a orașului Negrești, județul Vaslui, a fost găsit un cadavru carbonizat. În urma primelor cercetări efectuate a fost identificată persoana decedată, în persoana unui bărbat de 27 de ani, din Negrești, cadavrul fiind transportat la Serviciului Județean de Medicină Legală în vederea efectuării necropsiei", informează IPJ Vaslui.

Polițiștii continuă cercetările în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, pentru a stabili circumstanțețe în care s-a produs tragedia.

Veronica Micu Like

Absolventă a Şcolii Superioare de Jurnalism (SSJ). A început la "Gardianul", ca reporter de investigaţii, apoi s-a alăturat echipei "Jurnalul Naţional", unde a scris mai bine de 11 ani. A urmat site-ul miscareaderezistenta.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Evenimente » Tânăr vasluian, găsit carbonizat în fața unui bloc din Negrești. Și-ar fi dat foc, apoi s-ar fi aruncat în gol, după ce s-a despărțit de iubită