Antena Meniu Search
x

Video Târgu Jiu ar putea beneficia de o platformă specială pentru colectarea hainelor vechi

Că stăm prost la capitolul "colectare şi reciclare" nu mai e o noutate. Aproape oriunde mergem, găsim munţi de peturi, cartoane şi tot felul de deşeuri. Iar mai nou, chiar şi de haine. în Târgu Jiu, de exemplu, sunt zone întregi de verdeaţă acoperite de îmbrăcăminte veche.

Diana Speretoiu
de Diana Speretoiu

la 07.05.2021, 13:14

Vezi și

Pentru a rezolva problema, autorităţile vor să creeze o platformă unde pot fi aduse hainele ce nu mai sunt purtate. Acestea vor fi triate și vor avea două direcții: fie vor fi donate familiilor nevoiașe, fie vor fi duse la incinerator. 

Diana Speretoiu – reporter Observator: Deși pare, nu suntem lângă vreo groapă de gunoi, ci la marginea municipiului Târgu Jiu, unde, pe o suprafață cât două terenuri de fotbal, au fost aruncate tot felul de resturi. În special, haine vechi.

Astfel de imagini regăsim și în alte zone din oraș. Ca să scape de peisajul dezolant, câțiva consilieri locali propun să fie realizată o platformă unde să fie colectate hainele vechi.

Luis Popa – consilier local: Dăm posibilitatea oamenilor să aibă unde să ducă aceste haine vechi, să nu mai vină cu acea idee: Domnule, nu am unde să le arunc. În momentul când vom construi această platformă, le vom spune clar: începând de azi, poți să duci în acel loc hainele vechi.

Amenzi de sute de mii de lei

Avantajul ar fi dublu: hainele care nu mai pot fi folosite vor fi selectate, curățate și donate familiilor nevoiașe, iar restul, vor fi duse la incinerator. Cei care vor duce hainele în acest centru nu vor plăti niciun leu. Investiţia ar costa aproximativ 400 de mii de lei.

Ca să se materializeze, proiectul mai are nevoie și de avizul Consiliului Local. Între timp, cei care aruncă gunoaiele la voia întâmplării sunt greu de prins și de amendat.

Gheorghe Sanda – comisar șef, Garda de Mediu Gorj: De la începutul anului, au fost aplicate peste 22 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 300 de mii de lei. Nu ne vom opri aici. Am confiscat și două autoturisme. Persoana fizică, dacă aruncă cu un mijloc de transport, automat, îi confiscăm și mijlocul de transport. Riscă sancțiuni de peste 10 mii de lei și obligația evidentă de a curăți zona respectivă.

În cazul firmelor, amenzile sunt de trei ori mai mari.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Aţi alocat un buget mai mare pentru Paşte în acest an faţă de 2023?

Observator » Evenimente » Târgu Jiu ar putea beneficia de o platformă specială pentru colectarea hainelor vechi