Antena Meniu Search
x

Galerie foto "Te vom păstra în inimile noastre pentru totdeauna. Te iubim mama". Creatoarea de modă Delia Lazăr a murit la 42 de ani

La doar 42 de ani, creatoarea de modă Delia Lazăr a murit. În urmă cu doi ani, designerul a suferit o intervenție chirurgicală pe creier, iar lucrurile se pare că s-au complicat pentru ea. În trecut, a câștigat trofeul de „Cea mai bună/frumoasă rochie” la Festivalul Mondial al Modei de la Dubai.

de Redactia Observator

la 09.01.2024, 14:29

Vestea morții a fost dată chiar de copiii Deliei pe pagina ei de Facebook. „În urma unei operații complexe pe creier în anul 2022 mama noastră a început o nouă viață, însă după o perioadă de recuperare de un an și jumătate un moment de neatenție și o stare fizică slăbită au dus la o tragedie. Pe această cale ținem să vă anunțăm că draga noastră mamă ne-a părăsit pe data de 7.01.2024. TE VOM PĂSTRA ÎN INIMILE NOASTRE PENTRU TOTDEAUNA. TE IUBIM MAMA!”

Anul acesta m-a învățat să nu renunț niciodată

La sfârșitul anului trecut, Delia Lazăr posta un mesaj optimist despre luptă. Din păcate boala a fost mult mai puternică pentru ea.

”Anul acesta m-a învățat să nu renunț niciodată. M-am confruntat cu atâtea provocări dar le-am înfruntat cu curaj. Știu că voi răzbate in tot ce va urma...M-a învățat să renunţ la iluzia controlului. Sunt lucruri care se vor întâmpla indiferent dacă îmi place sau nu. Atâta timp cât am încredere în proces și fac tot posibilul, totul va fi în regulă! M-a învățat să accept schimbarea. Oportunitățile se vor prezenta întotdeauna celor care sunt pregătiţi, iar eu sunt dispusă să accept schimbarea dacă aceasta va duce la o versiune mai bună a mea!Țin să le multumesc tuturor celor care mă respectă. Celor care mă consideră un prieten. Celor care mă iubesc. Celor care se gândesc la mine din când în când. Celor care îmi dau un sfat bun. Celor care-mi dau puterea de a continua. Celor care mă susțin şi mă acceptă aşa cum sunt. Vă mulțumesc!”

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Cum vă petreceţi Floriile?

Observator » Evenimente » "Te vom păstra în inimile noastre pentru totdeauna. Te iubim mama". Creatoarea de modă Delia Lazăr a murit la 42 de ani