Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Test de legislaţie rutieră, minim 16 ani și echipament de protecție obligatoriu. Se pregătesc noi pentru cei care folosesc trotinetele electrice

Se pregătesc reguli noi pentru trotinetişti. Cei care vor să închirieze trebuie să treacă un test de legislaţie rutieră. Şi vârsta de la care se va putea circula cu astfel de vehicule se schimbă:16 ani. În plus, echipamentul de protecţie devine obligatoriu, la fel şi asigurarea. 

de Ana Grigore

la 08.11.2023 , 20:15

Acum orice copil de 14 ani poate ieşi pe stradă cu trotineta sau bicicleta electrică. Parlamentarii propun ca vârsta minimă să fie de 16 ani.

Gabriel Andronache, deputat PNL: Foarte multi dintre cei care folosesc trotinetele electrice habar nu au care sunt regulile de circulaţie. Reguli minimale. Nu ştiu că la culoarea roşie a semaforului trebuie să te opreşti. 

Iar părinţii vor fi responsabili pentru greşelile copiilor. Se pot alege chiar cu dosar penal. În plus, închirierea trotinetelor va fi condiţionată de cunoaşterea regulilor de circulaţie.

Vezi și

Ana Grigore, reporter Observator: Înainte de a închiria o trotinetă electrică va trebui sa completăm un chestionar care va conţine cinci intrebări cu privire la legislaţia rutieră.

Pe acelaşi subiect

Părinţii vor fi responsabili pentru greşelile copiilor. Se pot alege chiar cu dosar penal

Cei care completează greşit nu vor putea închiria trotinete. În plus, toti cei care folosesc trotinetele şi bicicletele vor trebui sa aiba RCA la fel ca la maşini. Iar casca de protecție şi echipamentul reflectorizant devin obligatorii.

Gabriel Andronache, deputat PNL: Nu s-a stabilit o anumită sumă. S-a constatat faptul că sunt din ce in ce mai multe accidente provocate de trotinetele electrice iar cei care conduc trotinete electrice practic nu au nicio răspunedere la ora aceasta. 

Numai în Bucureşti anul acesta au fost 53 de accidente în care au fost implicati trotinetisti.

Andra Arsintescu, brigada rutieră: Pe primele zece luni din acest an /

29.58 Sau produs 53 de accidente grave în care au fost implicate trotinete electrice, soldate cu decesul unei persoane si rănirea gravă a 52 de persoane. 30.05

Şi casca de protecție devine obligatorie pentru proprietarii de trotinete sau biciclete electrice.

În stradă, părerile despre proiect sunt împărţite. Trotinetele care pot depăşi viteza de 25 de kilometri pe oră vor fi interzise, conform nouliui proiect.

Ana Grigore Like

Mereu am fost curioasă să aflu ce se întâmplă în jurul meu, să cunosc oameni și povești. Meseria aceasta mă caracterizează cel mai bine și cred că ea m-a ales pe mine înainte ca eu să o aleg pe ea.

Comentarii


Întrebarea zilei
Credeţi că România se îndreaptă spre o direcţie bună?
Observator » Evenimente » Test de legislaţie rutieră, minim 16 ani și echipament de protecție obligatoriu. Se pregătesc noi pentru cei care folosesc trotinetele electrice