Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Tot mai multe localităţi din ţară sting lumina pe străzi, de groaza facturilor la energie: "Înainte de '89 ni se lua curentul, acum ni-l luăm noi"

Tot mai multe localităţi din ţară sting lumina pe străzi, de groaza facturilor la energie. Cele câteva ore de beznă totală îi fac pe oameni să le fie teamă să se plimbe prin oraşul lor. Primarii spun însă că este singura soluţie, în condiţiile în care în ultimele luni au primit facturi şi de trei ori mai mari faţă de cele de anul trecut. 

de Redactia Observator

la 15.02.2022 , 13:50

De săptămâna trecută, în oraşul Flămânzi din Botoşani la ora 23 se dă stingerea. Tot iluminatul public se opreşte până la patru dimineaţa. E strategia de economisire a primăriei, după ce s-a trezit cu facturi uriaşe la curent. 60 de mii de lei a costat iluminatul public în decembrie 2021. În aceeaşi perioadă a anului precedent, factura fusese 14 mii de lei. 

Dan Oloeriu, primar Flămânzi: Undeva începând cu luna septembrie facturile au început să crească uşor, dar în luna decembrie am avut o creştere de aproape 300%.

Altă variantă, pe termen scurt, ar fi fost să crească taxele locale. 

Vezi și

Dan Oloeriu, primar Flămânzi: Şi aşa sunt foarte mari, dar nu mai putem face lucrul ăsta. Şi aşa cetăţenii sunt înrobiţi de taxele de urbanism.

Pe acelaşi subiect

Aşa că cinci ore, oraşul stă în beznă, inclusiv porţiunea de drum european care-l străbate. Deşi înţeleg nevoia de economisire, localnicii spun că riscurile sunt prea mari. 

"Sunt mulţi tineri acum care nu au un loc de muncă. Ce să facă? Fură! Acum dacă e întreruptă şi lumina, şi mai bine pentru ei", explică un localnic. 

"Nu ştiu câtă economie se poate face, cred că există riscuri. Strada nu este deloc iluminată, nu ştiu dacă e o alegere foarte bună", se plânge o localnică.

Pe termen lung, primarul promite o investiţie de 2,5 milioane de euro într-un parc de panouri fotovoltaice, care ar urma să producă energie verde pentru oraş. 

La 600 de kilometri distanţă, un alt primar se gândeşte să stingă lumina. Încă speră că guvernul va reuşi să stăvilească creşterea preţurilor la energie aşa că mai aşteaptă până în aprilie. Apoi, de la miezul nopţii la cinci dimineaţa, în comuna Scoarţa va fi întuneric. 

"Înainte de 89 ni se lua curentul, acum am ajuns să ni-l luăm noi", se plânge primarul din Scoarţa. 

Primăria plăteşte de trei ori mai mult pentru energie electrică faţă de anul trecut. 

Şi în comuna Berlişte din Caraş Severin programul iluminatului public a fost redus cu trei ore, după ce facturile au fost de patru ori mai mari decât în 2019, ajungându-se la peste 200 de mii de lei la sfârşitul lui 2021. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Evenimente » Tot mai multe localităţi din ţară sting lumina pe străzi, de groaza facturilor la energie: "Înainte de '89 ni se lua curentul, acum ni-l luăm noi"