Trei fetiţe din Galaţi îşi strigă durerea, după ce mama lor a murit într-un accident
Trei fetiţe au rămas fără mamă, după un cumplit accident produs în comuna Bălăbăneşti, Galaţi, la începutul anului. După două săptămâni, femeia s-a stins din viaţă.
Trei fetiţe au rămas fără mamă, după un cumplit accident produs în comuna Bălăbăneşti, Galaţi, la începutul anului. După două săptămâni, femeia s-a stins din viaţă.
Emilia Porumb avea numai 28 de ani şi trei fetiţe (3 ani, 9 ani şi 11 ani). Pe 7 ianuarie, tânăra a fost spulberată pe DN 24D, la câteva sute de metri de casa în care locuia, de un autoturism marca Dacia Logan.
Potrivit martorilor, şoferul circula cu viteză atunci când a lovit-o pe femeie şi a aruncat-o zeci de metri pe şosea.
Ipoteza este susţinută şi de daunele suferite de autoturism la impact, parbrizul şi capota fiind distruse în totalitate.
Accident în Bălăbăneşti, trei fetiţe distuse de durere
La aproximativ două săptămâni de la cumplitul accident, familia tinerei a primit o veste îngrozitoare: tânăra mămică s-a stins pe patul de spital.
La aflarea veştii, cele trei fetiţe au fost distruse de durere, iar cea mai mare a scris un mesaj sfâşietor adresat mamei.
"Dragă mamă, ai plecat de lângă noi într-o dimineaţă, ne-ai lăsat acasă cu tata şi ai spus că te întorci. Au trecut 15 zile, dar tu nu te-ai întors. M-am tot rugat la Sfântul Ion şi la toţi sfinţii, dar nici unul dintre ei nu mi-a ascultat rugăciunile.
M-am tot uitat spre poartă şi pe drum, poate te văd venind acasă. Azi am aflat şi tare mă doare inima, că nu o să mai vii niciodată acasă. Cine ne mai ţine în braţe şi cine ne mai spune noapte bună?
Inima ca a ta, mama, nu mai are nimeni. Ai luptat să ne ţii împreună pe toate cele trei lângă tine şi cine ştie dacă, acum după ce tu ai plecat, vom mai putea sta una lângă alta? Ne-a fost tare greu fără tine în cele 15 zile, dar acum, că nu mai vii acasă, o să ne fie mult, mult mai greu.
Cine o să ne ajute? Cine va fi alături de noi? La cine să mai spunem mamă? Numele tău mamă rămâne scris doar în inimile noastre şi pe o cruce într-un cimitir. Te-am iubit şi te iubim, dar dragostea noastră nu a fost de ajuns ca să te putem avea lângă noi", a scris fetiţa de 11 ani.
Cele trei fetiţe au nevoie acum de ajutor, iar preotul din sat a iniţiat o campanie.
"Fac acest apel la toti cu suflet mare si care pot ajuta sa nu ezita sa o faca, pentru acești copii totul este bine venit. Cei care vor să ajute, pot găsi familia în localitatea Bălăbănești (județul Galați) strada Principală nr.29, lângă sediul Poliției, sau la numărul de telefon: 0748976608 – Mihai Hotnog (tatăl fetelor)", se arată într-o postare.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰