Trei oameni de afaceri, trimişi în judecată de DNA pentru fraudă cu fonduri europene
Trei oameni de afaceri şi o firmă au fost trimişi în judecată de DNA Bacău într-un dosar în care sunt acuzaţi de fraudă cu fonduri europene în valoare de circa 950.000 de lei. Aceştia ar fi folosit documente şi declaraţii false sau incomplete pentru a obţine pe nedrept banii, potrivit Agerpres.
Potrivit unui comunicat al DNA transmis joi, procurorii de la Serviciul Teritorial Bacău au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a trei oameni de afaceri şi a SC Winfor Trade SRL, sub aspectul săvârşirii unor infracţiuni de folosire sau prezentare de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept sau reţinerea pe nedrept de fonduri europene săvârşite sub forma instigării, autoratului sau complicităţii.
Procurorii anticorupţie notează în rechizitoriul trimis instanţei că, în perioada iulie 2021 - ianuarie 2022, în vederea finanţării proiectului intitulat "O afacere beton" finanţat din fonduri europene, SC Winfor Trade SRL, împreună cu reprezentantul societăţii, la instigarea şi beneficiind de ajutorul celorlalţi doi inculpaţi, ar fi folosit cu rea credinţă mai multe documente şi declaraţii false, inexacte şi incomplete ce au avut ca rezultat obţinerea pe nedrept a sumei de 947.723 lei provenită din Fondul European pentru Dezvoltare Regională.
Ce viza proiectul "O afacere beton"
Proiectul a vizat achiziţia unei staţii mobile de betoane şi a unui încărcător frontal, iar pentru a putea fi declarat eligibil reprezentantul societăţii ar fi declarat în mod nereal la autoritatea contractantă, Agenţia pentru Dezvoltare Regionala Centru, că firma face parte din categoria microîntreprinderilor şi ar fi omis să precizeze că acţionarul majoritar deţine mai multe societăţi cu obiect de activitate în domeniul construcţiilor.
Totodată, susţin procurorii, în cursul derulării proiectului, reprezentantul SC Winfor Trade SRL ar fi fost ajutat de cel de-al treilea inculpat care, prin intermediul societăţii pe care o administrează, ar fi semnat mai multe documente nereale sau inexacte.
Conform DNA, ajutorul acordat ar fi constat în semnarea contractului de furnizare încheiat între cele două societăţi cu toate că preţul ar fi fost supraevaluat cu suma de 126.363,43 lei, precum şi a procesului verbal de predare-primire încheiat cu SC Winfor Trade SRL, deşi avea cunoştinţă că utilajul nu corespundea contractului, lipsind programul de automatizare.
De asemenea, cel de-al treilea inculpat ar fi semnat procesul verbal de punere în funcţiune a staţiei de betoane, cu toate că ştia că acest lucru nu s-a petrecut la data consemnată şi nu fuseseră făcute probele aferente recepţiei şi instalării.
Acţionarul majoritar al firmei a mai fost trimis în judecară, pentru fapte similare
"Toate aceste documente nereale sau inexacte ar fi fost depuse de reprezentantul SC Winfor Trade SRL la Agenţia pentru Dezvoltare Regională Centru, inculpata SC Winfor Trade SRL obţinând astfel pe nedrept în două tranşe suma totală de 947.723 lei", precizează DNA.
Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei s-a constituit parte civilă în cauză cu sumele plătite SC Winfor Trade SRL. Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Neamţ cu propunerea de a se menţine măsura asiguratorie dispusă în cauză.
Acţionarul majoritar al SC Winfor Trade SRL, acuzat în acest dosar de săvârşirea infracţiunii de instigare la folosirea sau prezentarea de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept sau reţinerea pe nedrept de fonduri europene, a mai fost trimis în judecată de procurorii anticorupţie pentru fapte similare în luna decembrie 2021. În acest moment, dosarul respectiv se află în curs de judecare pe rolul Tribunalului Neamţ.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰