Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Trucul prin care putem avea tarife la roaming de zeci de ori mai mici, chiar şi în ţările din afara UE

Şi acum, un pont de călătorie pentru românii care sunt plecaţi in afara Uniunii Europene, dar vor să rămână conectaţi cu cei de acasă. Cartela electronică, e-SIM-ul, este cea mai noua soluţie. Cu doar câteva click-uri pe telefon putem avea câte o cartelă pentru fiecare colţ al lumii, la preţuri chiar si de zece ori mai mici.

de Ingrid Tîrziu

la 26.03.2024 , 19:48

Doru şi-a instalat o cartelă electronică înainte să plece în Iordania. Pentru 3GB de internet pe care i-a folosit o săptămână, a plătit puţin peste 75 de lei. "Semnal peste tot, viteză bună, fără niciun fel de limită la trafic. Se pot efectua şi apeluri Whatsapp şi apeluri video, cât şi normale. Am încercat să achiziţionez un pachet extra abonament, care era mai mic, adică undeva la un giga la aceiaşi bani", a declarat Doru Cîrjan, turist.

Cartela electronică înlocuieşte şi telefoanele dual sim

Cel mai bun raport calitate preţ este în afara spaţiului economic european. De exemplu, pentru 5 giga de date mobile în Egipt plătim în jur de 25 de dolari, iar în Emiratele Arabe în jur de 13 dolari: mai puţin de jumătate decât tarifele de roaming. Date oficiale confirmă că faptul că românii nu se pot lipsi nici de telefon şi nici de internet în călătoriile lor. Doar la nivelul anului trecut, traficul de roaming a crescut cu 61 de procente în rândul românilor, iar un apel mediu are patru minute jumătate.

Vezi și

O singură aplicaţie ne poate permite să introducem în smartphone câte o cartelă electronică pentru fiecare colţ al lumii. Un avantaj mai ales pentru cei care sunt plecaţi mult timp peste hotare. Dar şi o grijă în minus, pentru că scăpăm de sim-ul fizic. "Ceea ce vom simţi din ce în ce mai mult este faptul că lucrurile fizice se vor transforma în lucruri digitale. Şi dacă cartela asta s-a transformat într-una digitală, cumva în mindsetul nostru toate lucrurile se pot transforma. În momentul în care aterizăm şi ne pornim telefonul şi ne setăm pe e-SIM-ul din ţara în care ne-am dus, ne vom conecta automat la reţeaua locală", a declarat Radu Crăciunescu, conferenţiar ETTI, Universitatea Politehnică din Bucureşti.

Cartela electronică înlocuieşte şi telefoanele dual sim. Cine vrea să aibă două numere de telefon îşi poate cumpăra o astfel de cartelă de la orice operator de telefonie mobilă din ţara noastră.

Ingrid Tîrziu Like

Cred că sunt în locul în care mi-am dorit să fiu dintotdeauna: în faţa voastră, vorbind despre oameni şi întâmplările lor.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Evenimente » Trucul prin care putem avea tarife la roaming de zeci de ori mai mici, chiar şi în ţările din afara UE