Ţara în care 1 MB de internet ne costă 9 euro, dacă activăm roamingul
Pentru cei care călătoresc în străinătate, accesul la internet prin roaming poate creşte substanţial costurile concediului. În special în cazul celor care călătoresc în afara Uniunii Europene. În Israel sau în Statele Unite spre exemplu, un MB de internet poate costa şi 9 euro. Iar asta înseamnă un singur refresh pe Instagram. Există, însă, şi soluţii. În loc să căutaţi pe la chioșcuri de ziare sau în aeroporturi o cartelă cu număr local pentru internet ieftin, puteţi opta pentru e-SIM.
Cartelele e-SIM sunt o variantă bună atât din punct de vedere al accesibilităţii, cât şi din punct de vedere al costurilor atunci când călătorim, mai ales în afara spaţiului european.
Vorbim atât despre posibilitatea de a schimba mai multe reţele de telefonie şi de a avea acces, practic, la cel mai bun semnal îndiferent de colţul lumii în care ne aflăm. Avem posibilitatea să achiziţionăm o astfel de cartelă la un click distanţă de oriunde de pe glob şi în funcţie de cât plătim avem acces atât la date cât şi la apeluri fără a face cost suplimentar la operatorul de telefonie mobilă la care suntem repartizaţi la noi în ţară.
Şi costurile sunt semnificativ mai mici. Dacă vorbim de ţările din afara spaţiului economic european, o cartelă cu 5 GB de internet pentru Emiratele Arabe Unite, de exemplu, costă aproximativ 13 dolari, pentru Statele Unite aproximativ 16 dolari, iar pentru Iordania, aproximativ 20 de dolari. Poate chiar şi de 10 ori mai puţin dacă ar fi să consumăm internetul într-o săptămână de vacanţă la operatorul la care suntem afiliaţi în România.
Este şi o economie de spaţiu. Dacă vorbim de un telefon clasic cu dual sim ar trebui să ne luăm timp şi să avem un astfel de dispozitiv, care să aibă practic două intrări de cartelă. O cartelă e-SIM este făcută pentru a ne scuti practic de această grijă. Totul se face electronic, cu un cod QR şi printr-o aplicaţie în funcţie de operatorul pe care îl alegem pentru această experienţă.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰