Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Trupul bărbatului care s-a aruncat cu maşina într-un lac din Arad după o ceartă cu soţia, găsit de scafandrii

Scafandrii ISU au găsit corpul neînsufleţit al bărbatului care a plonjat cu maşina într-un lac din Arad.

de Redactia Observator

la 01.02.2018 , 12:59

Scafandrii din cadrul ISU Arad au găsit trupul neînsufleţit al bărbatului de 42 de ani, din comuna Covăsânţ, care s-a aruncat cu maşina în lacul Ghioroc, potrivit ISU Arad.

   Trupul neînsufleţit al bărbatului a fost găsit la o distanţă de aproximativ cinci metri de locul în care a plonjat cu autoturismul în apa lacului, la o adâncime de aproximativ 13 metri. Intervenţia scafandrilor de la ISUJ Arad a fost îngreunată de faptul că temperatura apei era de circa 3 grade Celsius, a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Arad, maior George Pleşca .

   La rândul său, inspector principal Lorena Radu, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad, a precizat că la faţa locului a fost solicitată prezenţa Serviciului Judeţean de Medicină Legală Arad, pentru a transporta cadavrul la morgă în vederea efectuării autopsiei. 

Articolul continuă după reclamă

   Bărbatul decedat s-ar fi sinucis în acest fel, plonjând cu maşina în lac, după o ceartă cu soţia. 

   Scafandrii din cadrul ISU Arad au găsit autoturismul în seara incidentului, scufundat în apele lacului la o adâncime de aproximativ 15-20 de metri şi, după trei ore de intervenţie, au reuşit să îl scoată la mal, însă nu au găsit trupul bărbatului. 

   Pompierii militari au continuat căutările în cursul zilei de miercuri, corpul neînsufleţit al bărbatului fiind găsit în prima parte a zilei de joi. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Evenimente » Trupul bărbatului care s-a aruncat cu maşina într-un lac din Arad după o ceartă cu soţia, găsit de scafandrii