Ucraina, interesată să IMPORTE GAZE din România
Ucraina este interesată să importe gaze naturale din România, pentru a-şi diversifica furnizorii, a declarat marţi Ihor Prokopiv, preşedintele companiei de transport de gaze Ukrtransgaz
Ucraina este interesată să importe gaze naturale din România, pentru a-şi diversifica furnizorii, a declarat marţi Ihor Prokopiv, preşedintele companiei de transport de gaze Ukrtransgaz
"România caută o piaţă, în timp ce gazele româneşti sunt interesante pentru noi ca mijloc de diversificare a furnizorilor", a spus Prokopiv, potrivit celor de la Reuters. Acesta a declarat că este probabil ca România să aibă disponibilă în 2016 o cantitate de gaze de până la 2 miliarde de metri cubi, pentru exporturi.
Ucraina obişnuia să îşi asigure aproape tot necesarul de gaze cu livrări din Rusia, însă a început să cumpere gaze şi din Uniunea Europeană, în încercarea de a reduce facturile şi dependenţa energetică faţă de Moscova.
În prezent, Ucraina cumpără 50% din gazele importate din Slovacia, Polonia şi Ungaria, iar restul din Rusia.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰