Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Ultimele fotografii postate de Cecilia, polițista care și-a luat zilele. A dus copiii la școală, s-a întors acasă și a apăsat pe trăgaci

Poliţia Română are de dat explicaţii serioase după ce doi poliţişti s-au împuşcat astăzi. Cum ajunge un agent cu armă pe mână o persoană cu nervii slabi, gata să apese pe trăgaci, fără ca superiorii lui să vadă că s-a transformat într-un pericol? O agentă din Buzău şi-a luat zilele înainte să plece la serviciu, iar un poliţist din Dej şi-a pus arma la tâmplă în sediul Poliţiei, în faţa unui coleg. Amândoi trecuseră evaluările psihologice şi erau consideraţi apţi de serviciu. 

de Redactia Observator

la 31.10.2022 , 21:21

Agentul din Dej lucra în poliţie de peste 15 ani, iar în ultima vreme colegii îl vedeau mai îngândurat. Era unul dintre angajaţii jigniţi şi umiliţi de fostul comandant al Poliţei Dej, anchetat acum de DNA pentru abuz în serviciu. 

Alex Prunean, reporter Observator: În urmă cu două săptămâni, şeful agentului a fost săltat de procurorii DNA pentru că atunci când nu venea la muncă îi suna pe ofiţerii de serviciul şi îi punea să îl ponteze. Nu s-a stabilit dacă există vreo legătură între acel dosar şi gestul din această dimineaţă, pentru că bărbatul încă nu a fost citat de procurori la audieri.   

Azi-dimineaţă, poliţistul în vârstă de 39 de ani a venit la serviciu hotărât să îşi încheie socotelile cu viaţa. Ajunsese de câteva minute la sediu şi a intrat în sala armelor, unde îl aşteapta un agent să facă schimb de tură. S-a dus la dulapul cu pistoale, a luat o armă şi s-a împuşcat în faţa colegului său, care nu a apucat să îl oprească. Glonţul i-a provocat o rană extrem de gravă la cap.

Vezi și

Alina Ştreang, medic: Leziunile pacientului sunt incompatibile cu viaţa, rămâne internat într-o secţie de Terapie Intensivă, deocamdată la noi, la spitalul din Dej.  Având în vedere starea pacientului, prognosticul este destul de rău. 

Pe acelaşi subiect

Medicii de la Dej au vrut să îl transfere pe poliţist la spitalul din Cluj-Napoca, la neuroghirurgie. După ce au analizat fişa pacientului, doctorii din Cluj au refuzat să îl primească. Soţia şi cei doi copii ai lui aşteaptă acum cu sufletul la gură veşti de la ATI. 

După câteva ore, Poliţia Română a fost zguduită de încă o tragedie

O agentă de 36 de ani din Buzău, mama a doi copii, şi-a luat zilele, la ea acasă. I-a dus pe cei mici la şcoală, iar când s-a întors s-a împuşcat. Era în uniformă şi urma să intre în tură. A fost găsită fără suflare de soţul ei.

Surse din interiorul anchetei spun că poliţista a postat aseară pe Facebook mai multe fotografii de la o petrecere la care a fost cu nişte prietene, după care ar fi avut o discuție aprinsă cu soțul gelos. În căutarea motivelor care au dus la tragediile de astăzi, şefii Poliţiei Române trebuie să ia în calcul şi o statistică sângeroasă. Peste 40 de poliţişti s-au sinucis în ultimii 10 ani. Toţi trecuseră testările psihologice, iar mai mult de jumătate dintre ei au folosit armele de serviciu.

Specialiștii susțin că numărul mare de sinucideri în rândul polițiștilor este o consecință a testelor psihologice de slabă calitate. În plus, pe șefi nu îi interesează proiblemele personale ale subalternilor, deşi acestea pot duce la depresii şi gesturi extreme. 

Gabriel Gîrniță, sindicatul Sidepol: Singurul lucru pe care îl fac aceşti şefi vine în defavoarea lucrătorilor, în sensul că, pentru a scăpa de orice fel de răspundere, trimit colegii pentru a fi evaluaţi la psiholog, dar nu pentru consiliere, ci pentru comportament dezaptatativ. De obicei, un astfel de control, că este un control, nu o cosiliere, nu se termină benefic pentru angajat. Deci, nici vorbă ca acel şef să ia măsuri înainte de a se întâmpla ceva, dacă vede că un coleg este abătut. Practic, avem parte în momentul de faţă de o hărţuire profesională la locul de muncă care are mai multe cauze. Una ar fi, şi poate cea mai importantă, faptul că în momentul de faţă este un deficit foarte mare de personal. Ceea ce înseamnă că un poliţist munceşte cât pentru trei-patru poliţişti. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Mergeți duminică la vot?
Observator » Evenimente » Ultimele fotografii postate de Cecilia, polițista care și-a luat zilele. A dus copiii la școală, s-a întors acasă și a apăsat pe trăgaci