Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Un băiat de 15 ani s-a spânzurat sub podul de la Năvodari. Adolescentul ar fi luat note mici la școală

Tragedie la Năvodari, unde un adolescent în vârstă de 15 ani, elev în clasa a 8-a, a fost găsit mort, spânzurat sub podul feroviar din oraș. Băiatul și-ar fi pus capăt zilelor din cauza unor note mici primite la școală.

de Veronica Micu

la 12.01.2022 , 20:31

Alarma a fost dată marți dimineață, în jurul orei 10.00, atunci când polițiștii constănțeni au fost sesizați că sub podul feroviar de la Năvodari se află o persoană decedată. Ajunși la fața locului, agenții l-au găsit pe băiatul de 15 ani spânzurat sub pod. 

"În cursul zilei de ieri, în jurul orei 10.00, polițiști din cadrul Secției Regionale de Poliție Transporturi Constanța au fost sesizați cu privire la faptul că, sub podul feroviar din orașul Năvodari se află o persoană decedată prin spânzurare. Deplasați la fața locului, polițiștii au constatat faptul că cele sesizate se confirmă, fiind vorba despre un minor, de 15 ani, din orașul Năvodari", au transmis reprezentanții IPJ Constanța într-un comunicat.

Băiatul ar fi luat note mici la școală

Vezi și

Adolescentul de 15 ani era elev în clasa a 8-a, la Școala "Tudor Arghezi" din Năvodari. În urmă cu doi ani, în 2019, băiatul a participat la un concurs de matematică, iar acum urma Evaluarea Națională. Nu se ştie exact ce anume l-a împins pe elev la gestul extrem.

Pe acelaşi subiect

Se pare, însă, că ar fi luat note mici la şcoală.

"Foarte dureros! Un tânăr aşa de frumos, bun și vesel, a plecat dintre noi. Copil frumos, Dumnezeu să te odihnească în pace! Aripile tale s-au frânt, colegii tăi te plâng, lumea e mai saracă cu un suflet blând. Drum lin spre Cer!", este unul dintre mesajele care curg pe grupul de Facebook al școlii.

Despre familia băiatului, vecinii spun că sunt "oameni la locul lor"

Nu i-au auzit niciodată certându-se sau făcând scandal. 

Polițiștii au întocmit un dosar de cercetare penală și continuă cercetările în acest caz, pentru a stabili cu exactitate circumstanțele care au dus la producerea tragediei.

- Articol realizat cu ajutorul informațiilor și imaginilor obținute de reporterul Observator Andreea Filip -

Veronica Micu Like

Absolventă a Şcolii Superioare de Jurnalism (SSJ). A început la "Gardianul", ca reporter de investigaţii, apoi s-a alăturat echipei "Jurnalul Naţional", unde a scris mai bine de 11 ani. A urmat site-ul miscareaderezistenta.

Comentarii


Întrebarea zilei
Mergeți duminică la vot?
Observator » Evenimente » Un băiat de 15 ani s-a spânzurat sub podul de la Năvodari. Adolescentul ar fi luat note mici la școală