Observator » Evenimente » Un băiat de 7 ani şi o fată de 11 ani, răniţi într-un accident, în Timiş. Un şofer a izbit cu putere maşina în care se aflau

Un băiat de 7 ani şi o fată de 11 ani, răniţi într-un accident, în Timiş. Un şofer a izbit cu putere maşina în care se aflau

accident Un şofer a izbit cu putere maşina în care se aflau - News.ro
Redactia Observator | Timp citire: 1 minut
Publicat la 12.01.2025, 21:00 | Modificat la 12.01.2025, 21:00

Un băiat de 7 ani şi o fată de 11 ani au fost răniţi, duminică seară, într-un accident rutier în judeţul Timiş. Maşina în care se aflau a fost lovită de un alt autoturism.

”Un tânăr în vârstă de 25 de ani a condus un autoturism pe Calea Timişoarei din localitatea Giroc, iar la un moment dat a intrat în coliziune faţă-spate cu un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 39 de ani”, a transmis, duminică seară, IPJ Timiş.

Sursa citată a precizat că, în urma evenimentului rutier, doi minori au fost transportaţi la spital pentru verificări de specialitate, respectiv un băiat de 7 ani şi o fată de 11 ani, ambii pasageri în autoturismul condus de bărbatul în vârstă de 39 de ani.

În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

Articolul continuă după reclamă