Fenomenul Sinești face victime şi în alte oraşe! Un bărbat a fost atacat de hoți într-o benzinărie din Ploiești
Fenomenul Sineşti, al tâlharilor care înţeapă roţile maşinilor pentru ca, apoi, să îi atace pe şoferi, ia amploare şi în alte locuri din ţară.
- EDIŢIE SPECIALĂ Observator. Primele EXIT POLL-uri ale Alegerilor Prezidenţiale, ora 21:00, LIVE la Antena 1
- Un român de 100 de ani a votat la o secţie din Munchen
Fenomenul Sineşti, al tâlharilor care înţeapă roţile maşinilor pentru ca, apoi, să îi atace pe şoferi, ia amploare şi în alte locuri din ţară. Trei indivizi care acţionau prin aceeaşi metodă au fost luaţi pe sus de poliţişti, după opt percheziţii făcute cu ajutorul trupelor speciale.
Dis-de-dimineaţă, trupele speciale şi ofiţerii de la investigaţii criminale au decins în opt locuinţe din Giurgiu. Îi căutau pe indivizii care l-au pândit pe un bărbat la o benzinărie din Ploieşti, după ce l-au văzut că a scos o sumă mare dintre-un bancomat.
Raluca Brezeanu - purtător de cuvânt al IPJ Prahova: "După ce a retras suma de trei mii de lei şi a pus-o în borsetă, s-a întors la autoturism şi a constatat că are o roată dezumflată. A încercat să îşi ia din portbagaj compresorul, moment în care a constatat că în habitaclul maşinii se afla o persoană."
Atacatorul s-a speriat şi a fugit. Cu ajutorul imaginilor surprinse de camerele de supraveghere, anchetatorii au reuşit să ajungă la suspecţi şi să-i reţină.
Raluca Brezeanu - purtător de cuvânt al IPJ Prahova: "Există indicii temeinice că aceştia ar fi comis şi alte furturi, infracţiuni comise în judeţul Giurgiu."
Modul de operare este identic cu cel al tâlharilor din zona localităţii Sineşti, din Ialomiţa, zonă devenită spaima şoferilor de pe drumul european 85. Un tânăr a povestit cum a fost atacat.
"Cand am urcat in masina, am vazut in oglinda retrovizoare mai multi oameni alergand spre masina si in oglinda laterala drepta o persoana ghemuita langa roata din spate dreapta. Individul care era in spate avea un cutit si se afla langa usa din spate, unde aveam copiii", povesteşte victima.
Orice parcare sau benzinărie poate fi o capcană, spun şoferii care străbat zilnic ţara.
În Ialomiţa, unde au avut loc cele mai multe astfel de furturi, 37, şeful poliţiei judeţene, dar şi alţi opt angajaţi, sunt încă cercetaţi disciplinar. Superiorii lor din ministerul de interne au bănuieli că nu şi-au făcut datoria şi nu au pus capăt acestui fenomen.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰