Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Un bărbat aflat pe un scuter a murit, după ce a intrat în coliziune cu un autoturism, în Suceava

Un bărbat aflat pe un scurter a murit, după ce a intrat în coliziune cu un autoturism, sâmbătă dimineața, în comuna Vatra Moldoviței, județul Suceava.

de Redactia Observator

la 30.11.2024 , 13:18

Un bărbat aflat pe un scuter a murit, după ce a intrat în coliziune cu un autoturism, în Suceava - ISU Suceava

Potrivit ISU Suceava, la fața locului au intervenit pompierii cu o autospecială cu accesorii pentru descarcerare și o ambulanță SMURD, precum și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Suceava. În sprijin, a fost trimis și echipajul SMURD TIM (Terapie Intensivă Mobilă).

A murit la scurt timp după impact

În urma impactului, au rezultat două victime, ambele de pe motoscuter.

Articolul continuă după reclamă

Una dintre victime, un bărbat de 53 de ani, a fost găsită în stop cardio-respirator și i s-au aplicat manevre de resuscitare, dar, după finalizarea protocolului, a fost declarat decesul.

A doua victimă, un bărbat de 31 de ani, conștientă și cooperantă, a fost stabilizată și va fi transportată la spital, pentru investigații suplimentare și tratament de specialitate.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aveți încredere în influencerii de pe rețelele de socializare?
Observator » Evenimente » Un bărbat aflat pe un scuter a murit, după ce a intrat în coliziune cu un autoturism, în Suceava