Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Un bărbat din Alba a oferit unui poliţist 1.000 de euro şi 10.000 de lei pentru a nu-i lua permisul. Cum a reacţionat agentul

Un agent de poliţie rutieră din oraşul Zlatna l-a denunţat pe un şofer care i-ar fi oferit 1.000 de euro şi, mai apoi, 10.000 de lei, pentru a îl convinge să nu procedeze la ridicarea permisului său de conducere, în cadrul constatării unei contravenţii pasibilă de suspendarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, potrivit unui comunicat transmis, miercuri, Agerpres.

de Redactia Observator

la 06.12.2023 , 15:05

Un bărbat din Alba a oferit unui poliţist 1.000 de euro şi 10.000 de lei pentru a nu-i lua permisul. Cum a reacţionat agentul

În cauză a fost încheiat un acord de recunoaştere a vinovăţiei, fiind stabilită de către procurori pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare, cu suspendarea sub supraveghere a executării acesteia, pe un termen de supraveghere de 2 ani.

"Procurorul criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba a încheiat, la data de 04.12.2023, un acord de recunoaştere a vinovăţiei cu un inculpat, în sarcina căruia s-a reţinut săvârşirea infracţiunii de 'dare de mită', (...). S-a reţinut, în esenţă, faptul că, la data de 19.10.2023, după oprirea sa regulamentară în trafic, pe DN 74, aproape de intrarea în oraşul Zlatna, inculpatul a promis în mod repetat şi insistent denunţătorului - agent de poliţie rutieră în cadrul Poliţiei Oraşului Zlatna, jud. Alba, aflat în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, suma de 1.000 euro, apoi suma de 10.000 lei, pentru a îl convinge să nu procedeze la ridicarea permisului său de conducere, în cadrul constatării unei contravenţii pasibilă de suspendarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice. În cuprinsul acordului de recunoaştere a vinovăţiei s-a stabilit pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare, cu suspendarea sub supraveghere a executării acesteia, pe un termen de supraveghere de 2 ani", se arată în comunicatul Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba.

Acordul de recunoaştere a vinovăţiei a fost înaintat Tribunalului Alba, pentru ca instanţa să se pronunţe asupra legalităţii şi temeiniciei acestuia. Pentru efectuarea urmăririi penale, în cauză s-a procedat şi la delegarea ofiţerilor din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie - Serviciul Judeţean Anticorupţie Alba.

Articolul continuă după reclamă

Sursa citată precizează că încheierea unui acord de recunoaştere a vinovăţiei între procuror şi inculpat nu încalcă principiul prezumţiei de nevinovăţie de care beneficiază persoana acuzată, până la pronunţarea de către instanţa de judecată a unei hotărâri definitive de condamnare.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Evenimente » Un bărbat din Alba a oferit unui poliţist 1.000 de euro şi 10.000 de lei pentru a nu-i lua permisul. Cum a reacţionat agentul