Un bistriţean a furat un sac de cartofi din faţa unui magazin, apoi a revenit pentru "desert"
Un bărbat din Bistriţa a fost surprins de camerele de supraveghere în timp ce fura mai multe produse de la un magazin de fructe şi legume din oraş.
În imagini se observă cum individul se serveşte singur cu un sac de cartofi, care se afla pe treptele magazinului. Îl pune pe umăr şi, de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat, pleacă liniştit.
La nici trei ore după, a revenit şi a mai luat şi un pepene roşu. Hoţul a fost depistat de jandarmi şi este acum pe mâna poliţiştilor.
