Un copil de nici 2 ani din Satu Mare ar fi fost omorât în bătaie de părinți. Micuțul a murit pe patul de spital
Caz şocant şi în Satu Mare! Un copil de nici doi ani a murit, după ce ar fi fost bătut crunt chiar de către proprii părinţi. Cel mic a ajuns la spital în stare foarte gravă zilele trecute, însă medicii nu au mai putut face nimic să îl salveze. Tragedia este acum anchetată.
Copilul în vârstă de 1 an și 8 luni a avut mai multe leziuni în zona capului și un membru superior fracturat. Din păcate, medicii nu au mai putut face nimic pentru a-l salva, iar micuțul a murit pe patul de spital.
Cadrele medicale au apelat la reprezentanții Inspectoratului de Poliție din Satu Mare, care au deschis un dosar penal pentru moarte suspectă și asta după ce medicul legist a confirmat că leziunile pe care copilul le avea nu erau accidentale și ar fi fost făcute prin violență fizică de către alte persoane, cel mai probabil un alt membru al familiei.
Cercetarea continuă și urmează ca zilele următoare să fie audiate toate persoanele care s-au aflat în preajma copilului în momentul în care au apărut semnele violenței.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰