Video Un cunoscut instructor de dans din Găeşti, arestat după ce ar fi agresat sexual o elevă
Un cunoscut instructor de dansuri populare din Găeşti, angajat al Casei de Cultură, a fost arestat preventiv pentru că ar fi agresat sexual o minoră. Victima îi era elevă şi are 14 ani.
Reprezentanţii instituţiei de cultură au luat decizia să suspende contractul de muncă al instructorului de dans, imediat ce au văzut informaţiile în spaţiul public.
Tot Casa de Cultură a decis ca în birourile instructorilor de dans să intre minimum 2 persoane, iar toate spaţiile din cadrul clădirii să fie monitorizate în perioada următoare cu ajutorul camerelor de supraveghere.
Instructorul de dans ar fi agresat-o sexual pe elevă, chiar în biroul lui
Fapta ar fi avut loc în luna aprilie, atunci când bărbatul în vârstă de 65 de ani ar fi agresat-o sexual pe fata în vârstă de 14 ani, care îi era elevă. Potrivit unor surse, fata ar fi intrat în biroul instructorului de dans pentru a semna câteva documente, iar acesta ar fi încercat să o atingă şi să o sărute.
De menţionat este faptul că instructorul de dans este destul de cunoscut şi foarte apreciat, având peste 40 de ani în acest domeniu.
Acum, instructorul de dans se află în arest preventiv pentru 30 de zile, iar poliţiştii continuă cercetarea sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului Găeşti.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰