Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Un poliţist din Cluj a fost prins drogat la volanul unei maşini neînmatriculate. Agentul este cercetat şi pentru viol

Situaţie incredibilă în Cluj. Un poliţist a fost prins în timp ce conducea sub influenţa substanţelor interzise o maşină neînmatriculată. Agentul în vârstă de 38 de ani are un trecut tumultos. El a fost acuzat de viol în urmă cu doi ani şi acum aşteaptă decizia Tribunalului.

de Alex Prunean

la 10.07.2024 , 13:20

Poliţistul circula sâmbătă la orele amiezii cu maşina pe strada Eroilor din Floreşti, una dintre cele mai aglomerate din localitate. A fost oprit aleatoriu de un echipaj de poliţie care a început verificările de rutină. L-au testat cu aparatatul etilotest, dar a fost negativ, dar la testarea pentru droguri, aparatul a avut rezultat pozitiv la o substanţă.

În plus, numerele roşii de pe autoturism erau expirate. A rămas fără permis de conducere dar a fost dus şi la IML unde i-au fost prelevate probe de sânge, iar rezultatele sunt singurele care pot să confirme atunci când vor veni dacă poliţistul conducea drogat sau nu. În martie anul trecut a fost pus la dispoziţia instanţei fiind cercetat într-un dosar în care este acuzat de viol.

Alex Prunean Like

Meseria aceasta de fapt e o vocație. Sau un microb. De fapt, ambele. Îmi aduc aminte că atunci când am intrat în “familia Antenei” eram cel mai tânăr corespondent.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
V-aţi încuraja copiii spre o carieră în gaming?
Observator » Evenimente » Un poliţist din Cluj a fost prins drogat la volanul unei maşini neînmatriculate. Agentul este cercetat şi pentru viol