Antena Meniu Search
x

Video Un român a încercat să treacă prin vamă cu o maşină ca a lui Leonardo DiCaprio. Poliţiştii i-au confiscat-o imediat

O maşină de colecţie comandată din Dubai a stârnit suspiciunile poliţiştilor din Constanţa. Modelul, ediţie limitată, e deţinut de celebrităţi precum Leonardo di Caprio şi Justin Bieber. La noi însă a fost înregistrat în acte la o valoare de doar 10.000 de euro. Pe site-urile de profil, costul este şi de şapte ori mai mare.

Andreea Filip
de Andreea Filip

la 10.12.2021, 20:05

Vezi și

Bolidul de lux din gama Fisker Karma a fost descoperit de poliţiştii de frontieră într-un container care avea ca ţară de expediţie Emiratele Arabe Unite. Este o maşină de colecţie. Astfel de autoturisme nu se mai fabrică. Doar 2.500 de unităţi sunt produse în toată lumea. Una este înmatriculată în Bucureşti, iar aceasta ar fi trebuit să ajungă din Dubai la un constănţean de 47 de ani.

Preţul prea mic declarat la vamă a fost cel care a atras atenţia poliţiştilor. În acte, valoarea declarată a maşinii era de 10.000 de euro. Însă preţul ei este de cel puţin cinci ori mai mare. A fost indisponibilizată şi va rămâne în custodia poliţiei de frontieră până la finalizarea cazului. "Era mult prea mică faţă de valoarea reală, printr-un simplu studiu pe piaţa de profil", a declarat Andrei Ene, purtător de cuvânt Garda de Coastă.

"Are un plafon cu panouri solare. E ca o maşină din viitor. Şi atunci bate la ochi. Ofiţerii vamali poate s-au gândit că a vrut să evite taxele vamale. Din câte ştiu eu, taxa vamală este de 30%", spune vlogger-ul Andy Popescu. În funcţie de kilometraj şi cât de bine au fost întreţinute, maşinile hibrid Fisker Karma, se vând cu până la 70.000 de euro pe site-urile de profil.

O astfel de maşină au Leonardo Di Caprio sau Jay Leno

Fisker Karma a fost prima maşină hibrid premium din lume care a fost prezentată publicului încă din 2008. În 2011, primul an cu livrări, maşina a fost primită cu ovaţii. Top Gear a numit-o mașina anului, iar revista Time a inclus-o în top 50 cele mai bune invenţii. Primul proprietar al unui astfel de bolid a fost actorul Leonardo di Caprio, cunoscut susţinător al cauzelor ecologice şi acţionar la acea vreme la fabrica americană.

Printre posesori au fost însă mai multe vedete de la Hollywood. La 18 ani, Justin Bieber a primit de la managerului lui un autoturism Fisker Karma cu design revoluţionar şi culoare cromată. La volanul hibridelor de lux au urcat şi actorul Matt Damon, dar şi fraţii Jonas, din legendara trupă americană Jonas Brothers. Un astfel de model nu putea lipsi nici din una dintre cele mai mari colecţii de autoturisme din Statele Unite, a celebrului om de televiziune Jay Leno. Apetitul românilor pentru maşini de lux subevaluate pare să fie în creştere. Acum două săptămâni, poliţiştii de frontieră au confiscat alte două autoturisme - un Bentley şi un Range Rover - care, deşi, valorau în realitate peste 90 de mii de euro, figurau în acte la mai puţin de jumătate de preţ.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Sunteţi de acord ca permisul auto să poată fi obţinut de la 17 ani?

Observator » Evenimente » Un român a încercat să treacă prin vamă cu o maşină ca a lui Leonardo DiCaprio. Poliţiştii i-au confiscat-o imediat