Antena Meniu Search
x

Un român stabilit în Italia, tată a 3 copii, a fost aruncat după gratii deşi era nevinovat. Bărbatul a stat 8 luni în închisoare. "Acum vreau dreptate"

Un român din Italia, acuzat pe nedrept că ar fi jefuit o sală de bingo din Carpi, a stat după gratii timp de opt luni. Bărbatul, luat de poliţie de lângă cei trei copii ai săi, nu a avut nicio şansă să îşi explice nevinovăţia.

de Redactia Observator

la 11.10.2021, 13:31

Ebert Ioan Eusabin, românul care a stat după gratii 8 luni, în Italia, acuzat pe nedrept
Ebert Ioan Eusabin, românul care a stat după gratii 8 luni, în Italia, acuzat pe nedrept - Il Resto del Carlino

Ebert Ioan Eusabin, un român în vârstă de 37 de ani stabilit în Genova, Italia, a trăit printre deţinuţi opt luni, acuzat pe nedrept pentru o faptă cu care nu avea nicio legătură. Poliţiştii italieni l-au acuzat că a luat parte la un jaf, cu doi ani în urmă. Potrivit publicaţiei Il Resto del Carlino, pe 4 august 2019, doi bărbaţi mascaţi, înarmaţi cu pistoale, au dat năvală într-o sală de bingo din Carpi şi au furat 9.000 de euro. Apoi, s-au făcut dispăruţi, lăsându-i pe anchetatori în faţa unui caz dificil. Timp de un an, oamenii legii italieni au căutat înregistrări cu maşina infractorilor, un automobil Mercedes, indiciu care i-a condus către bărbatul de origine română. Poliţiştii l-au arestat pe bărbat în ciuda explicaţiilor acestuia, care a dovedit că vânduse maşina cu trei săptămâni în urmă, dar noul proprietar nu a îndeplinit formalităţile legale în registrul proprietarilor auto. 

Românul, arestat în Italia în faţa celor 3 copii

Ebert Ioan Eusabin, tată a trei copii cu vârste cuprinse între 6 şi 14 ani, s-a trezit aruncat după gratii, de unde nu a ieşit timp de opt luni. "Au arestat pe cine nu trebuia. Dincolo de iadul prin care am trecut în închisoare, cel mai mult regret suferinţa pricinuită celor trei copii ai mei. Poliţiştii au intrat în casa mea, în Genova, şi m-au săltat în faţa celor mici. Mi-au spus că au un mandat de arestare pe numele meu. Eram acuzat de jaf, dar eu nu aveam nicio idee despre ce vorbesc. Vândusem maşina unei persoane care nu dorea să plătească pentru schimbarea actelor de proprietar. Mi-a zis că duce maşina în Albania şi acolo o va dezmembra", a povestit românul. "Am muncit mereu cinstit. Unul dintre copii are o boală gravă şi a fost supus unui transplant. Sunt în Italia de 17 ani, n-am încălcat niciodată legea şi totuşi am stat 8 luni în închisoare, apoi în arest la domiciliu, deşi eram nevinovat."  

Abia vineri, pe 8 octombrie, bărbatul a fost achitat în instanţă şi şi-a redobândit libertatea. Avocatul său a declarat că vor intenta un proces pentru a obţine despăgubiri. "Acum vreau dreptate şi despăgubiri pentru detenţia nedreaptă", a mai spus românul.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

V-a trezit suspiciuni culoarea puilor din magazine?

Observator » Evenimente » Un român stabilit în Italia, tată a 3 copii, a fost aruncat după gratii deşi era nevinovat. Bărbatul a stat 8 luni în închisoare. "Acum vreau dreptate"