Observator » Evenimente » Un şofer a lovit cu maşina un bărbat în Neamț şi a fugit de la locul accidentului. A fost prins după 2 săptămâni, la o fermă din Bistrița-Năsăud

Un şofer a lovit cu maşina un bărbat în Neamț şi a fugit de la locul accidentului. A fost prins după 2 săptămâni, la o fermă din Bistrița-Năsăud

Un şofer de 56 de ani a lovit cu maşina un bărbat în Neamț şi a fugit de la locul accidentului. A fost prins după 2 săptămâni, la o fermă din Bistrița-Năsăud Un şofer de 56 de ani a lovit cu maşina un bărbat în Neamț şi a fugit de la locul accidentului. A fost prins după 2 săptămâni, la o fermă din Bistrița-Năsăud - Shutterstock
Redactia Observator | Timp citire: 2 minute
Publicat la 30.12.2023, 10:58 | Modificat la 30.12.2023, 10:58

Un bărbat de 56 de ani, care în 16 decembrie a fost implicat într-un accident în județul Neamț și care a fugit de la fața locului, a fost prins sâmbătă dimineața la o fermă din județul Bistrița-Năsăud, transmite Mediafax. Şoferul ar fi lovit cu maşina un bărbat de 71 de ani care se deplasa, pe lângă bicicletă, pe marginea drumului. 

Potrivit IPJ Neamț, polițiștii din Roman au fost sesizați, în 16 decembrie, cu privire la producerea unui accident în localitatea Cotu-Vameș. Din verificările făcute de polițiști a reieșit faptul că, în timp ce un bărbat de 71 de ani se deplasa pe DJ 207C, pe lângă bicicletă, ar fi fost acroșat de un autoturism, care avea aceeași direcție de deplasare.

Ulterior producerii accidentului, șoferul și-ar fi continuat deplasarea. Bărbatul de 71 de ani a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o concentrație de 0,23 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri.

Bărbatul a fost prins la o fermă şi reţinut pentru 24 de ore

Articolul continuă după reclamă

În 17 decembrie, polițiștii au identificat în municipiul Roman o mașină ce prezenta avarii specifice unui eveniment rutier. Polițiștii au continuat cercetările pentru identificarea proprietarului autoturismului, un bărbat în vârstă de 56 de ani, din Roman.

Sâmbătă, acesta a fost identificat la o fermă din Bistrița-Năsăud. Față de bărbatul de 56 de ani a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, cercetările fiind continuate cu privire la săvârșirea infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului.