Video Unul dintre agresorii tânărului de 23 de ani înjunghiat la Galați a fost reținut. Suspectul are 15 ani
Din salvator, victimă. Un bărbat de 23 de ani este în stare gravă, la spital, după ce a fost înjunghiat în timp ce încerca să oprească o bătaie între adolescenţi într-un parc din Galaţi. Poliţiştii au reţinut un agresor care are doar 15 ani.
Marţi seară au fost identificați cei cinci agresori, minori cu vârste cuprinse între 14 și 17 ani. Unul dintre ei, cel care a lovit cu cuțitul, a și fost reținut. Are 15 ani și peste două zile va împlini 16. În altercație, printre suspecți, se numără și fratele geamăn al celui care a fost reținut, dar și un alt minor care este de la un centru al protecției copilului aflat în vecinătatea acelui loc unde a avut loc incidentul.
Totul s-a întâmplat marţi seara, în jurul orei 20 și 15 minute, într-un parc foarte aglomerat dintr-un cartier din Galați.
Agresorii au venit cu gândul să îl bată pe un copil, iar victima, bărbatul de 23 de ani, a sărit în apărarea acelui copil. La final, s-a ales cu mai multe lovituri de cuțit în spate și în zona capului. A fost dus de urgență la spital de către un echipaj SMURD, a intrat în sala de operație, iar acum se află internat la terapie intensivă. Este în stare gravă, dar stabilă.
Cât despre agresorul care a fost reținut seara trecută, miercuri va fi dus în fața instanței cu propunere de arestare preventivă.
