Ursul atacă din nou la Gura Foii din Dâmboviţa! O femeie s-a apărat cu două cratiţe de fiara care a dat buzna în gospodăria sa
Ursul din comuna dâmboviţeană Gura Foii a atacat din nou! A intrat într-o gospodărie şi a plecat de-acolo cu prada, câinele oamenilor.
Ursul din comuna dâmboviţeană Gura Foii a atacat din nou! A intrat într-o gospodărie şi a plecat de-acolo cu prada, câinele oamenilor. În timp ce atacurile se înmulţesc de la o zi la alta şi sunt tot mai violente, autorităţi locale şi vânători ridică din umeri.
Două cratiţe au fost armele unei femei în faţa fiarei, puţin după ora 4, azi-dimineaţă, când ursul a năvălit în gospodărie. Ursul a luat câinele familiei.
Atacul din această dimineaţă vine la doar o zi de un altul, tot în comuna Gura Foii. Proprietarul unui alt paruped a reuşit însă să-şi salveze în ultima clipă animalul.
Din data de 15 octombrie, ursul este monitorizat. Vânătorii spun că l-au izgonit de două ori până acum în judeţul Argeş, de unde ar fi şi venit. Dar mai mult nu au ce să facă.
Şi în Harghita, oamenii cer disperaţi măsuri concrete. Deja din primăravă, numărul exemplarelor de urşi din judeţ era uriaş.
Pentru ursul din Făgăraș, care a atacat ieri o copilă de 14 ani şi un bărbat de 39 de ani, autorităţile au aprobat împuşcarea.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰