Video "Vai de capul meu! Niciodată nu a bubuit atât de tare". Localnicii din Tulcea şi Galaţi treziţi de bombardamentele din Ucraina. Marcel Ciolacu se afla şi el în zonă
Noapte de foc pentru românii vecini cu războiul din Ucraina! Ruşii au bombardat porturile Ismail şi Reni, la câteva sute de metri de graniţa noastră. Suflul exploziilor s-a simţit până în România. Localnicii din Tulcea şi Galaţi au primit mesaje ROALERT, iar ministerul Apărării a ridicat avioane F16.
- Decizia PNL după anunţul privind ruperea coaliţiei cu PSD. DETALII la Observator 19:00, la Antena 1
- În ce domenii se înființează cele mai multe afaceri în România. Ramura care domină printre antreprenori
Oameni: Uite-o! Vai de capul meu! Ai prins-o?
-Da.
- În aer!
- Bine că a luat-o în aer!
- Mesaj RO-Alert în mai multe localităţi din Tulcea şi Galaţi. Rusia a atacat cu drone Ismail şi Odesa
- Noi bombardamente în porturile Reni şi Ismail. Tulcenii trăiesc în spaimă de 3 zile: primesc mesaje RO-Alert pe...
- "A lovit-o chiar lângă noi! S-a simţit suflul! M-a împins în spate". Reacţia unui român care a filmat momentul...
Ruşii au bombardat în valuri Ucraina, spre spaima românilor care locuiesc lângă Dunăre. Exploziile i-au ţinut cu sufletul la gură toată noaptea.
Localnicii din Tulcea şi Galaţi treziţi de bombardamentele din Ucraina
Armata lui Putin a trimis 21 de drone cu exploziv spre porturile ucrainene Reni şi Ismail. Primul este la 8 kilometri de cea mai apropiată localitate românescă, iar Ismail este la 300 de metri de satul Plauru, din Delta Dunării. Radarele armatei române au detactat atacul, iar Ministerul Apărării a ordonat avioanelor de vânătoare să decoleze pentru a întări paza frontierelor.
Cristina Niţă, reporter Observator: Primele avioane F-16 ale Forţelor Aeriene turce au fost ridicate din Baza Aeriană 86 de la Feteşti la ora 1 şi 15 minute. Patru ore mai târziu, după noi atacuri, alte două aeronave au fost pregătite pentru misiune. Însă acestea au rămas la sol.
Localnicii din judeţele Galaţi şi Tulcea au primit trei avertizări Ro-Alert azi-noapte, în care erau sfătuiţi să se adăpostească - exista pericolul să cadă în zonă bucăţi de drone doborâte de apărarea antiaeriană din Ucraina. Măcinaţi de spaimă, oamenii şi-au descris pe reţelele de socializare noaptea albă.
Oameni: "Bubuituri destul de puternice şi avioane. Se zguduiau geamurile".
- "Niciodată nu a bubuit atât de tare. Probabil este alt tip de atac, cu alt armament."
Printre cei treziţi din somn de bombardamente s-a numărat şi premierul Marcel Ciolacu. Şeful PSD a dormit la Tulcea, unde a avut astăzi o întâlnire de partid.
Marcel Ciolacu, premierul României: Azi-noapte şi dumneavoastră aţi fost treziţi din somn, la fel ca şi mine. Pe mine m-a trezit ministrul Apărării şi domnul Raed Arafat. Pe dumneavoastră sistemul de Ro-Alert.
Tudor Cernegă, primar Ceatalchioi: De data aceasta s-a simţit mult mai tare impactul. Exloziile au fost resimţite mult mai tare, inclusiv în Tulcea dârdâiau uşile.
Tânără: Destul de multe şi destul de tare.
Bărbat: Destul de puternice. Destul de puternice şi asta ne induce o stare de nelinişte.
Daniel Năstase, purtător de cuvânt ISU Delta Tulcea: Nu au fost apeluri care să semnaleze căderea unor obiecte în apropierea locuinţelor ori a zonelor nepopulate.
Chiar şi aşa, militarii au fost trimişi să caute pe malul Dunării posibile resturi de drone.
Constantin Spânu, purtător de cuvânt MAPN: Începând cu ora 8:00, echipe ale MApN execută verificări suplimentare în teren în zona Ceatalchioi, judeţul Tulcea.
Patru fragmente de drone folosite de ruşi în atacurile asupra Ucrainei au fost recuperate până acum de pe teritoriul României. Trei au căzut lână Plauru, chiar pe malul Dunării, iar una lângă Nufăru.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰