Video Val de pelerini la Darvari, de Sfânta Matrona, în ciuda vremii: "Este mănăstirea mea de suflet"
Pelerinajul la Schitul Darvari din Capitală a început în frig şi pe ploaie. În atmosfera mohorâtă, credincioşii au găsit însă şi bucurie spirituală. Se estimează că mâine, de sărbătoarea Sfintei Cuvioase Matrona, vor fi sute, chiar mii de pelerini prezenţi la aşezământ. Moaștele au fost scoase în procesiune și așezate spre închinare într-un baldachin special amenajat în curtea mănăstirii. Născută... oarbă, în Rusia, Matrona şi-a transformat toată suferinţa într-o rază de speranţă pentru pelerinii care vedeau în ea singura salvare în faţa destinului.
Schitul Darvari din inima Capitalei a fost neîncăpător pentru zecile de pelerini. Nici măcar ziua ploioasă şi friguroasă nu i-a speriat pe enoriaşi.
"Darvari este mănăstirea mea de suflet. Unde vin să mă rog de obicei și unde mă duc, nu numai la liturghie, ci și la masă". "Este un loc plin de istorie şi cred că toată lumea pleacă încărcată pozitiv de aici", au spus enoriaşii.
Moaștele Sfintei Matrona au fost scoase din biserică şi aşezate spre închinare.
"Sfânta a vrut să vină aici şi venirea ei în mijlocul Bucureștiului, o socotim ca o mare binecuvântare a lui Dumnezeu pentru toți cei care suferă. Știți, la Darvari aș zice că mănăstirea noastră este ca la UPU, ca la Primiri Urgențe. Vii la schit atunci când nu mai poți, când nu mai vezi o rezolvare", a mărturisit Arsenie Irimiea, starețul Schitului Darvari.
"Am venit să ne închinăm la moaşte". "Ne bucurăm că suntem aici şi ne rugăm pentru sănătate, pentru linişte". "E prima mea experiență de acest gen și întotdeauna am considerat că nu voi avea răbdarea necesară să aștept, însă încărcătura emoțională și spirituală e una mare și ne dorim să parcurgem tot procesul", au mai spus enoriaşii.
"Aş spune că lucrul care a adus-o în calendar şi lucrul care o face atât de ajutătoare în zilele noastre este faptul că a acceptat realitatea pe care o trăia. Nu s-a împotrivit deloc", a completat starețul Schitului Darvari.
Sfânta Matrona s-a născut oarbă, într-un sat sărac din Rusia. Părinții au vrut inițial să o lase la un orfelinat, dar mama ei ar avut un vis cu o pasăre albă oarbă care a făcut-o să se răzgândească. Încă de la vârsta de 7 ani, părinţii au observat că Matrona nu era un copil obşnuit. Iar oamenii din satele vecine au început să vină la poarta casei sale pentru rugăciune și vindecare.
"S-a născut oarbă și atunci e cu atât mai mult binefăcătoare când știm că ea n-a văzut decât harul lui Dumnezeu și nimic din ceea ce-i lumesc, dar a știut tot ce este lumesc", a afirmat un enoriaş.
"Era hăituită de autoritățile comuniste, stătea din casă în casă, mergea. Atunci când se auzea că urmează să fie chestionată, se refugia în casele creștinilor și întotdeauna când se auzea că Sfânta este într-un loc, râuri de oameni veneau la ea, iar sfatul ei era întotdeauna încurajator", a mai afirmat Arsenie Irimiea.
La vârsta de 17 ani, Matrona a rămas brusc paralizată şi nu a mai putut merge niciodată. Un lucru pe care l-a acceptat ca pe o "voință a lui Dumnezeu".
Mâine este sărbătorită Sfânta Matrona a Moscovei, iar pelerinajul se încheie duminică.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰
