Video "Veniți în număr cât mai mare!" Apel disperat pentru găsirea lui Radu Aryan, copilaşul de 2 ani dispărut de ieri în Botoşani
Mobilizare uriaşă de forţe în localitatea Tudora, judeţul Botoşani, acolo unde un băieţel de 2 ani, Radu Aryan, a dispărut duminică, în jurul orei 15.00. În urmă cu puţin timp, primarul comunei a făcut un apel disperat către localnici, pentru găsirea micuţului.
"Buna dimineața! Dragi tudoreni, știți deja că avem o problemă în localitate, este vorba de micuțul dispărut. Căutările continuă și fac un apel la dumneavoastră să veniți în număr cât mai mare pentru a-l putea găsi!". Este mesajul transmis, în urmă cu puţin timp, de primarul comunei Tudora, acolo unde, ieri după-amiază, un băieţel de 2 ani a dispărut fără urmă.
Copilaşul se afla cu bunica sa într-o vizită.
- Mobilizare uriaşă pentru un băieţel de 2 ani dispărut în Botoşani. O cameră de supraveghere a surprins...
- Bărbat de 35 de ani, găsit mort într-o cameră de hotel din Slatina. Era dat dispărut de familie
- Fotbalist răpit şi torturat în Kenya. Cum a reuşit să-i trimită un mesaj soţiei sale înainte ca răpitorii...
Disperată, femeia a dat imediat alarma, iar salvatorii şi localnicii l-au căutat ore în şir. Zeci de oameni s-au mobilizat pentru a-l localiza micuţ, însă fără rezultat. Băieţelul a fost surprins de o cameră de supraveghere montată în zonă, atunci când intra singur în pădure.
Copilul dispărut în Botoşani, căutat şi cu elicopterul
Azi dimineaţă, imediat ce s-a luminat, operaţiunile de salvare au fost reluate. Radu Aryan este căutat de polițiști și jandarmi din Botoșani, Suceava și Bacău, voluntari şi câinele de urmă din cadrul poliției de frontieră.. La căutări, care au avut loc și în cursul nopții, participă și un elicopter.
De asemenea, s-au utilizat trei drone cu termoviziune, o șenilată și patru ATV-uri, întrucât în apropierea locului în care a fost văzut ultima dată minorul este o zonă împădurită și teren cu denivelări. Acțiunile au continuat pe tot parcursul nopții de duminică spre luni. "S-au alăturat forțe de ordine din cadrul Inspectoratelor Județene de Jandarmi Suceava și Bacău, precum și un elicopter din cadrul Inspectoratului General de Aviație", a transmis luni dimineața Poliția Botoșani.
Radu Aryan are următoarele semnalmente: păr șaten închis, ochi căprui, ten măsliniu.
Vestimentație cunoscută: bluză de trening roșie cu dungi albe pe mâneci, pantaloni negri cu dungi laterale albe, adidași cu lumini la talpă.
Autorităţile roagă cetățenii care dețin informații despre copil să apeleze 112 sau să se adreseze celei mai apropiate unități de poliție.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰