Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Victor Socaciu ar fi murit din cauza unei bacterii din spital. Artistul va fi condus, joi, pe ultimul drum

Victor Socaciu ar fi murit din cauza unei bacterii luată din spital, spune soţia lui. Cântăreţul fusese internat pentru complicaţii la plămâni, post COVID. Sicriul artistului va fi depus mâine la camera deputaţilor, iar înmormântarea va avea loc joi, la Cornu.

de Redactia Observator

la 28.12.2021 , 19:16

Cei trei copii ai lui Victor Socaciu sunt uniţi de o mare durere şi îşi plâng împreună tatăl. Artistul a fost depus în foaierul Sălii Palatului, acolo unde a susţinut zeci de concerte înainte şi după Revoluţie. 

Ana-Maria Socaciu, fiica lui Victor Socaciu: Acum suntem uniţi în rugăciune pentru sufletul lui tata, poate abia peste cateva zile putem sa realizam mai multe.

La căpătâiul artistului, fiul său Victor i-a aşezat o chitară, instrumentul care l-a consacrat. A fost momentul de reuniune a întregii familii. Actuala soţie, Brânduşa, a fost tot timpul alături. La priveghi a venit şi fosta soţie Marina Almăşan.

Vezi și

Marina Almăşan: Eu într-un fel mi-am plâns despărţirea de el acum 10 ani. Mi-a făcut cel mai mare dar, pe băiatul meu, şi pentru mine, prin băiatul meu, va rămâne întotdeauna o parte din viaţa mea.

Pe acelaşi subiect

Ultimele aplauze pentru Victor Socaciu

Rând pe rând, alţi mari artişti au venit să-i aducă un ultim omagiu. Printre ei, Mircea Vintilă, Dan Puric, Ducu Bertzi.

Ducu Bertzi, artist: Am venit să îl conduc pe ultimul drum pe cel cu care am făcut multe împreună.

Eu pierd un foarte bun prieten, dumneavoastră pierdeţi un mare artist, un român cu totul şi cu totul de excepţie. Ce rămâne? Rămâne opera.

Eugen Cristea, artist: Sper ca îngerii din cer să fie încântaţi de cântecele pe care le va interpreta pentru ei, printre aripi.

Dan Puric, artist: Când moare un prieten, mori tu, o parte din tine. În acelaşi timp, e o mare pierdere pentru ţară, pentru că Victor a iubit foarte mult ţara.

Prietenii artistului spun că au tot sperat că Victor Socaciu va fi bine. Chiar şi artistul era încrezător şi îşi programase concerte până la sfârşitul anului.

Ana-Maria Socaciu, fiica lui Victor Socaciu: Vorbeam despre videoclipul piesei pe care a scos-o. Vorbeam pur şi simplu desre planuri. Nu se gândea nimeni la aşa ceva.

Familia susţine că deşi s-a vindecat in luna mai de COVID, Victor Socaciu se lupta cu sechelele încă. Acumula apă la plămâni, a fost internat, iar în spital ar fi luat o bacterie periculoasă.

Brânduşa Socaciu, soţia lui Victor Socaciu: Am fost la spital pentru o intervenţie minora acolo a contractat o infecşie nosocomială si cauza decesului a fost şoc septic.

Ana-Maria Socaciu, fiica lui Victor Socaciu: Ne asumăm când avem intervenţii, se ştie că în spitale mai sunt şi bacterii.

Victor Socaciu a fost în comă în ultima lună. Soţia s-a internat ca să-i fie alături

Brânduşa Socaciu, soţia lui Victor Socaciu: Toţi au făcut absolut tot ce au putut. nu aveau ce să îi facă mai mult

Victor Socaciu a refuzat să fie înmormântat la cimitirul Bellu, pe aleea artiştilor. A lăsat cu limba de moarte să îşi petreacă veşnicia la Cornu. 

Ana-Maria Socaciu, fiica lui Victor Socaciu: A fost ultima lui dorinţă a zis că a fost locul unde am trăit cei mai frumosi ani împreună şi acolo vrea să fie înmormântat.

Trupul artistul va fi depus mâine între orele 12 şi 14 la Camera Deputaţilor. Va fi înmormântat joi, la ora 12.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vă consideraţi dependent de telefonul mobil?
Observator » Evenimente » Victor Socaciu ar fi murit din cauza unei bacterii din spital. Artistul va fi condus, joi, pe ultimul drum