Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Vlad Pascu ar putea beneficia de hotărârea ÎCCJ privind consumul de droguri la volan

Şoferii prinşi drogaţi la volan ar putea avea scăpare dacă dovedesc că nu le-a fost influenţată capacitatea de a conduce. Asta în urma deciziei magistraţilor Înaltei Curţi în cazul unui bărbat din Braşov care a condus sub influenţa substanţelor psihoactive. Cazul ar putea fi,  o portiţă de scăpare, inclusiv pentru Vlad Pascu, şoferul drogat care a ucis doi tineri la 2 Mai. 

de Bogdan Dinu

la 28.01.2025 , 19:25

Decizia magistraţilor poate schimba radical regulile jocului în cazul celor prinși drogați la volan. Rezultatul afișat de aparatul drugtest nu mai e decisiv, dacă şoferul e în stare să conducă.

Totul a început de la cazul unui șofer din Brașov. După ce polițiștii rutieri l-au prins drogat la volan, dosarul acestuia a ajuns în instanță, iar judecătorii de la Curtea de Apel Brașov au cerut lămuriri Instanței Supreme. În motivare, judecătorii susţin că abilitatea șoferului de a controla autovehiculul este mai importantă decât cantitatea de droguri consumată.

"Ceea ce urmărește legiuitorul să sancționeze este acțiunea de conducere a unui vehicul după consumul unor substanțe psihoactive în condițiile în care acestea au afectat, din punct de vedere psihic, activitatea de conducere și nu consumul propriu zis de substanțe, caz în care ar fi formulat altfel norma de incriminare", potrivit motivării ICCJ.

Vezi și

Ieretaţi de lege dacă sunt drogaţi, dar apţi

Pe acelaşi subiect

Mai mulţi avocaţi din ţară au avut câştig de cauză în cazul unor şoferi care au avut rezultate pozitive la drugtest, dar în realitate au luat diferite medicamente prescrise de doctor.

"Are scopul de a face o delimitare între aceste persoane din societate. Practic stabilește de acum înainte o obligație să procedeze la încuviințarea efectuării de expertize medico-legale", spune Mihai Lemnaru, avocat.

Medicii legiști sunt cei care decid prin raportul de expertiză dacă rezultatul pozitiv al aparatului drugtest reflectă faptul că șoferul nu mai are capacitatea de a conduce.

Ancheta continuă dacă probele medico-legale arată că substanțele consumate i-au afectat șoferului aptitudinea de a conduce. In teorie, procedura este simplă. În practică, apar primele obstacole şi depinde de foarte multe variabile.

"Nu avem cum să facem această evaluare pentru că evaluarea capacităţii de a conduce este o evaluare instantanee din  acel moment a persoanei respective", spune Radu Țincu, medic toxicolog.

"Va fi nevoie de o metodologie sub care munca aceasta de medicină legală să fie cât se poate de unitară, dar dezvoltarea unei astfel de metodologii nu ar trebui să fie foarte complicată", spune Vlad Zaha, criminolog.

Vlad Pascu ar putea beneficia de hotărârea ICCJ 

Printre dosarele aflate pe rol, care ar putea fi influențate de noua modificare, este și cazul lui Vlad Pascu. Șoferul drogat care a ucis doi tineri în staţiunea 2 Mai s-ar putea număra printre inculpații care cer această expertiză în proces. 

Mulţi văd modificarea drept o portiţă prin care vor scăpa mulţi.

"Trebuie pedepsiţi. Aspru. Te-am prins cu droguri, te-am prins cu băutură, la revedere!" 

"În general nu trebuie să facă acest lucru, d-apăi să se mai urce şi la volan, pun în pericol vieţile oamenilor", spun oamenii. 

Consumul de droguri la volan este incriminat în toate țările Uniunii Europene, iar în şapte dintre ele țări există în legislaţie limite ale valorilor drogurilor depistate în sânge. Spre exemplu, în Belgia, ce e peste limitele legale se pedepseşte cu suspendarea permisului de conducere până la cinci ani, dar și cu amendă de până la 10.000 de euro. Iar în Norvegia, șoferii găsiți drogați pot sta până la un an în închisoare, iar amenda se calculează raportat la salariul pe care șoferii vinovații îl primesc.

Bogdan Dinu Like

Bogdan Dinu s-a alăturat echipei Observator în anul 2020. În prezent activează în cadrul redacției Antena1 ca reporter de eveniment și investigații specializat în domeniul afacerilor interne.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Ar trebui relaxate regulile privind consumul de alcool pe stadioanele din România?
Observator » Evenimente » Vlad Pascu ar putea beneficia de hotărârea ÎCCJ privind consumul de droguri la volan