Vremea în Bucureşti, 3 martie 2018. Prognoza meteo ANM pentru Capitală în acest weekend
Prognoza meteo pentru Bucureşti a meteorologilor de la ANM anunţă ger pentru zilele de 3 martie şi 4 martie 2018. După un weekend rece, vremea va da semne bune.
Prognoza meteo pentru Bucureşti a meteorologilor de la ANM anunţă ger pentru zilele de 3 martie şi 4 martie 2018. După un weekend rece, vremea va da semne bune de schimbare.
În noaptea de vineri spre sâmbătă, în Capitală, cerul va fi mai mult noros, temporar vor fi precipitaţii mixte, iar probabilitatea pentru depuneri de polei va fi ridicată. Vântul va sufla slab şi moderat. Potrivit ANM, temperatura aerului va avea valori mai ridicate decât în nopţile precedente şi mai apropiate de cele normale pentru început de martie, cu o minimă de -5...-3 grade.
Vremea în Bucureşti, sâmbătă, 3 martie 2018
Pe parcursul zilei, cerul va fi variabil, cu înnorări trecătoare şi condiţii reduse pentru precipitaţii în primele ore. Vântul va deveni moderat, iar temporar va avea intensificări de până la 35...40 km/h. Temperatura maximă, mai ridicată decât în zilele precedente, se va situa în jurul a 4 grade. În prima parte a nopţii, cerul se va menţine parţial degajat, iar temperatura va scădea spre -5...-4 grade; apoi se va înnora, astfel că spre dimineaţă va creşte probabilitatea pentru precipitaţii slabe, mixte şi polei. Presiunea atmosferica va creşte semnificativ.
Prognoza meteo în Bucureşti, duminică, 4 martie 2018
Vremea va fi mai rece decât în intervalul anterior, cu temperaturi mult sub cele normale pentru începutul lunii martie; maxima termică se va situa în jurul a 0 grade, iar minima va fi de -9...-7 grade. Cerul va fi mai mult noros, iar în prima parte a zilei vor fi posibile precipitaţii slabe, mixte. Vântul va sufla slab până la moderat. Presiunea atmosferică va continua să crească uşor.
Vremea în Bucureşti, luni, 5 martie 2018
Valorile termice vor fi în creştere, cu toate acestea vremea va fi în continuare mai rece decât ar fi normal în prima decadă a lunii martie; temperatura maximă va fi de 2...3 grade, iar cea minimă de -3...-2 grade. Cerul va fi înnorat, iar vântul va sufla slab şi moderat şi vor fi condiţii de ceaţă.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰