Galerie foto Zborul 93 de la 11 septembrie 2001: 40 de pasageri au făcut sacrificiul suprem pentru a salva alte sute de vieţi
În cea mai dramatică zi din istoria Statelor Unite, 40 de pasageri de pe zborul United Airlines 93 și-au luat destinul în mâini și au încercat să se lupte cu teroriștii. Aflaseră de la rude și apropiați că alte avioane fuseseră deturnate, așa că nu au mai așteptat. "În cockpit! Dacă nu, murim!". Și s-au dus peste teroriști baricadați cu căruciorul de alimente și băuturi, folosit de însoțitorii de zbor. Atât au avut la îndemână și puțin a mai lipsit să preia controlul avionului. Chiar înainte de prăbușire, un terorist a fost înregistrat în timp ce țipa cu disperare: "Dă-i drumul! Dă-i drumul! Trage sus!". Cel mai probabil, unul dintre pasageri reușise să pună mâna pe manșa avionului. A fost însă prea târziu. Aeronava s-a făcut una cu pământul în statul Pennsylvania. Teroriștii, însă, nu și-au putut duce planul la final. Un sacrificiu pe care americanii nu-l vor uita niciodată.
Se implinesc 20 de ani de la atentatele de pe 1 septembrie. Evenimentele din acea zi
11 septembrie 2001 a început ca o zi obișnuită de toamnă pentru toţi locuitorii Statelor Unite. Mii de avioane comerciale erau pregătite pentru zbor, aşa cum mii de oameni îşi pregătiseră bagajele pentru a merge în vacanţă, pentru a-i întâlni pe cei dragi ori pur şi simplu pentru a merge la muncă. Totuşi, în doar câteva ore, ziua care nu prevestea nicio tragedie avea să se transforme în cea mai neagră zi a Americii, după ce 19 terorişti s-au îmbarcat la bordul a patru avioane pline cu pasageri, pentru a pune în aplicare o serie de atentate sinucigaşe, toate coordonate de Al-Quaeda.
Aproape 3.000 de oameni au fost uciși când două avioane deturnate au fost prăbuşite în Turnurile Gemene ale World Trade Center din New York, un al treilea a lovit Pentagonul de lângă Washington, DC, iar cea de-a patra aeronavă, zborul 93 al United Airlines, s-a prăbușit într-un câmp din mediul rural din Pennsylvania, în afara Shanksville.
Ce s-a intamplat pe 11 septembrie 2001 la bordul zborului 93
- GALERIE FOTO. Imagini rare de la atacurile teroriste din 11 septembrie 2001: Ziua care a zdruncinat omenirea
- Atacurile teroriste de la 11 septembrie 2001: Băiatul a cărui naştere i-a salvat viaţa unchiului său, în ziua...
- „După orice standard medical, ar fi trebuit să mor”. Mărturiile emoţionante ale supravieţuitorilor din 11...
Zborul 93 nu a fost „încheiat” în final acolo unde şi-au propus teroriştii, în Whashington DC, datorită acțiunilor curajoase și altruiste ale celor 40 de pasageri și membri ai echipajului aflaţi bord. Oamenii au reuşit să-şi contacteze familiile şi să discute inclusiv cu autorităţile în timpul zborului. Mai exact, un total de 13 pasageri au efectuat 37 de apeluri telefonice în timpul zborului, aflând despre primele atacuri ale teroriştilor şi luând astfel decizia curajoasă de a lupta pentru a prelua din nou controlul avionului. Toate încercările disperate au fost însă în zadar.
După ce teroriştii au preluat controlul aeronavei şi au mutat cu forţa pasagerii la coada avionului, oamenii şi-au dat seama că lucrurile se pot termina tragic. În urma discuţiilor telefonice cu rudele şi autorităţile şi aflând despre atentatele sinucigaşe care răpuseseră deja World Trade Center şi Pentagonul, o parte dintre aceştia au hotărât să ia măsuri rapide, votând pentru a hotărî cine şi cum va încerca să recapete controlul zborului. Datorită apelurilor telefonice înregistrate şi a cutiei negre recuperate de la locul accidentului, întreaga omenire a putut afla despre lupta pe care au dus-o pasagerii şi membrii echipajului împotriva teroriştilor, încheiată tragic cu prăbuşirea în mare viteză a avionului într-un câmp dintr-o zonă rurală, în Pennsylvania, la doar 18 minute de zbor de la Washington, DC, ţinta iniţială. Nenumărate vieți au fost salvate datorită acțiunilor lor eroice, dar toţi pasagerii aflaţi la bordul Zborului 93 al United Airlines au pierit.
Ce se stie despre pasagerii eroi ai zborului 93
Raportul Comisiei din 11 septembrie, publicat în 2004, a constatat că cel puțin zece pasageri și doi membri ai echipajului au contactat familia, prietenii sau alte persoane care nu se aflau la bord, în timpul zborului. Pasagerii au raportat că teroriştii, la aproximativ 45 de minute de la zbor, au atacat cabina de pilotaj și au forțat oamenii să meargă în spatele avionului susţinând că la bord se află o bombă. În urma conversaţiilor cu cei dragi, oamenii au aflat că World Trade Center din New York și Pentagonul din Virginia fuseseră deja atacate. În acel moment, Mark Bingham, Todd Beamer, Tom Burnett şi Jeremy Glick au pus la cale un plan pentru a-l imobiliza pe terorist, potrivit desfăşurătorul convorbirilor telefonice.
„Vorbesc despre prăbușirea acestui avion. Trebuie să facem ceva. Îmi pregătesc un plan”, i-a spus Burnett soției sale, Deena, la telefon.
„Cine te ajută?” a întrebat aceasta, la care Burnett a răspuns: „Diferiţi oameni. Câţiva oameni. Există un grup făcut de noi”
Glick i-a spus soției sale, Lyz, potrivit TheWeek, că el și alți patru sau cinci pasageri se gândeau să „sară pe terorişti”. Una dintre cele mai lungi discuţii a fost a lui Beamer cu operatorul de telefonie aeriană Lisa Jefferson.
"Sunteți gata?" un coleg de pasageri l-a întrebat pe Beamer spre sfârșitul apelului. „Să mergem”, răspunde Beamer, potrivit relatării lui Jefferson.
Ce s-a întâmplat chiar înainte de prăbușire?
Înregistrările din avion „dezvăluie contraatacul pasagerilor asupra cabinei care a început la 9.57 AM”, relatează CNN.
În acel moment, s-au auzit voci pe dispozitivul de înregistrare al cabinei de zbor spunând: „În cockpit. În cockpit!”
Unul dintre terorişti spune apoi în arabă: „Vor să intre aici. Ține, ține din interior. Țineți din interior. Staţi”
Pasagerii încearcă apoi să intre în cabină. „În cockpit! Dacă nu facem asta, vom muri”, spune un pasager bărbat nenumit.
Câteva secunde mai târziu, un alt pasager țipă: „Împingeţi”, care era „o posibilă referință la un cărucior de băuturi pe care pasagerii l-ar fi putut folosi pentru a izbi ușa cabinei”, adaugă CNN.
La ora 10.03, teoristul a îndreptat avionul în jos, prăbuşindu-se într-un câmp, de lângă o mină de cărbune din Pennsylvania, la doar 20 de minute de zbor de la decolare. Înainte de prăbuşire cu câteva secunde s-a auzit unul dintre terorişti ţipând: "Dă-i drumul! Dă-i drumul! Trage sus!" Cel mai probabil, unul dintre pasageri reușise să pună mâna pe manșa avionului. Un sacrificiu pe care americanii nu-l vor uita niciodată.
Există unele controverse între unii membri ai familiei pasagerilor și oficialii de anchetă cu privire la faptul dacă pasagerii au reușit să intre în cabina de pilotaj. Raportul Comisiei din 11 septembrie a concluzionat că „deturnatorii au rămas în controlul navei, dar trebuie să fi ştiut că pasagerii erau la doar câteva secunde de a intra peste ei”. Multe dintre rudele victimelor sunt însă de părere că pasagerii au reuşit să intre în cabina de pilotaj şi au ucis cel puţin unul dintre teroriştii care păzeau uşa.
„Fără îndoială, pasagerii au intrat în cabina de pilotaj”, a spus Randall Greene, al cărui frate Donald, un pilot de aeronave mai mici, se afla la bordul navei, pentru Fox News, în 2008. „Sunt surprins de teoria potrivit căreia pasagerii nu au preluat controlul asupra aeronavei."
Victimele zborului 93 al United Airlines
Christian Adams
Domiciliu: Biebelsheim, Rheinland-Pfalz, Germania
Vârstă: 37 de ani
Ocupație: director adjunct, Institutul German al Vinului
Pe 11 septembrie, Christian Adams se îndrepta spre San Francisco pentru a promova vinurile germane la o expoziție anuală. Deținând diplome în cultivarea strugurilor, vinificării și marketingului, având diplome de la universități din Germania și Universitatea din California, Adams a fost o figură foarte apreciată în industria vinului. Un coleg a amintit despre manierele acestuia şi despre un simţ al umorului incredibil de dezvoltat. A lăsat în urmă o soţie şi doi copii.
Lorraine G. Bay
Domiciliu: East Windsor, New Jersey
Vârstă: 58 de ani
Ocupație: Însoțitoare de zbor, United Airlines
Cu 37 de ani de serviciu, Lorraine G. Bay a fost una dintre cele vechi însoțitoare de zbor ale United Airlines. Se mândrea cu munca ei, îi plăcea să vorbească cu pasagerii de toate vârstele şi prefera să lucreze mai mult la clasa a doua decât în zona de la clasa întâi, tocmai datorită simplităţii sale. Îi însoţea pe pasagerii de vârste fragede şi nu omitea niciodată să îşi surpindă colegii de muncă şi familia cu diferite gesturi şi cadouri mici. Soţul cu care fusese căsătorită timp de 22 de ani o aminteşte ca fiind o persoană iubitore, cu un zâmbet frumos.
Todd M. Beamer
Domiciliu: Cranbury, New Jersey
Vârsta: 32 de ani
Ocupație: Manager de cont, Oracle Corporation
Todd M. Beamer, absolvent al Wheaton College, cu un master în Business şi Administraţie de la Universitatea DePaul, a fost un director executiv de afaceri de succes, dedicat familiei şi extrem de credincios. A fost un atlet competitiv și un fan pasionat al echipelor sportive din Chicago. Beamer și soția lui tocmai se întorseseră dintr-o călătorie de afaceri în Italia. Deși lucra mult îşi găsea întotdeauna timp pentru cei doi fii mai mici. Cei doi urmau să devină părinţi pentru un al treilea bebeluş în ianuarie 2002.
Alan Anthony Beaven
Domiciliu: Oakland, California
Vârsta: 48 de ani
Ocupație: Avocat la firma Berman DeValerio Pease Tabacco Burt & Pucillo
Alan Anthony Beaven a practicat avocatura în oraşul de origine din Noua Zeelandă și în Anglia, New York și California. Iubea oceanele, motiv pentru care şi-a găsit nişa în ceea ce priveşte litigiile de mediu, aducându-i în faţa justiţiei pe aceia care nu respectau legile privind protecţia mediului şi menţinerea curată a apei. După finalizarea unui caz, Beaven, soția sa și fiica lor intenţionau să plece în India pentru un an, unde plănuiau să rezolve probleme legate de poluare. Beaven era tatăl a doi copii.
Mark Bingham
Domiciliu: San Francisco, California
Vârstă: 31 de ani
Ocupație: Director The Bingham Group
Mark Bingham era un director executiv în domeniul relaţiilor publice care iubea aventura şi căătorea frecvent, atât din plăcere, cât şi în interes de serviciu. Era fost campion de rugby şi studiase la Universitatea din California, la Berkley, fiind un membru apreciat al San Francisco Fog, un club sportiv de rugby. Pe 11 septembrie, se întorcea la San Francisco pentru a participa la nunta unui prieten. Au rămas în urmă o mamă, un tată şi o mamă vitregă.
Deora Frances Bodley
Domiciliu: San Diego, California
Vârsta: 20 de ani
Ocupație: Studentă, Universitatea Santa Clara, Santa Clara, California
Studența Deora Frances Bodley a fost cea mai tânără persoană aflată la bordul zborului 93. Iubea copiii și studia franceza și psihologia, aspirând să devină psiholog pentru cei mici. Bodley este amintită ca fiind o tânără introspectivă şi independentă, care se oferea să lucreze voluntar la un adăpost local pentru animale şi ca îndrumător pentru copii într-un program afte school. Pe 11 septembrie se întorcea acasă, după o vizită la prieteni, în New Jersey. În urmă rămân tatăl, mama, mama vitregă şi o soră.
Sandy Waugh Bradshaw
Domiciliu: Greensboro, Carolina de Nord
Vârstă: 38 de ani
Ocupație: însoțitor de zbor, United Airlines
Sandy Waugh Bradshaw și-a dorit întotdeauna să fie însoțitoare de zbor, cariera perfectă pentru cineva care iubea călătoriile și cunoaşterea de oameni noi. După 11 ani de zbor, făcea doar două călătorii pe lună, permițându-şi să petreacă mai mult timp acasă cu cei doi copii mici și fiica vitregă adolescentă. Familia ei spune că era o femeie puternică, minuțioasă și organizată, cu un plan pentru toate. „În prima zi când am întâlnit-o, m-am îndrăgostit de ea”, spune soțul ei.
Marion R. Britton
Domiciliu: Brooklyn, New York
Vârstă: 53 de ani
Ocupație: director regional asistent, regiunea New York, Biroul de recensământ al SUA
Marion R. Britton călătorea cu colega sa Waleska Martinez la o conferință la San Francisco. În cei 21 de ani lucraţi la Biroul de recensământ al SUA, ea a pornit de jos şi a ajuns în vârf, dezvoltându-şi o reputaţie bazată pe generozitate, sinceritate și dedicare față de slujba ei. În 1993, Marion a primit cel mai înalt premiu al Biroului, Medalia de bronz. Îi plăcea să spună povești și păstra genealogia familiei în memorie. Marion a lăsat în urmă trei fraţi.
Thomas E. Burnett, JR.
Domiciliu: Bloomington, Minnesota
Vârstă: 38 de ani
Ocupație: vicepreședinte senior și director operațional, Thoratec Corporation
Thomas E. Burnett Jr. călătorea frecvent în interes de serviciu pentru compania Thoratec, producătoare de pompe pentru inimă. La 11 septembrie, Burnett se întorcea acasă la soția și cele trei fiice din San Ramon, California. Absolventul Universității din Minnesota cu un master în Business şi Marketing la Universitatea Pepperdine se considera un om renascentist. Îi plăceau vânătoarea, pescuitul și golful, vinurile fine, trabucurile și călătoriile. Burnett este amintit ca fiind un bărbat strălucitor, principial şi competitiv.
William Joseph Cashman
Domiciliu: West New York, New Jersey
Vârsta: 60 de ani
Ocupație: Fierar și membru al Sindicatului Metalic Lathers și Ironworkers, Local 46
William Joseph Cashman a fost un fierar care a ajutat la construirea World Trade Center, un student în arta karate-ului, un drumeț avid și un fost parașutist în armata SUA. Noaptea, preda sudura ucenicilor din sindicat. Pe 11 septembrie, plecase cu Patrick Joseph Driscoll cu scopul de a face drumeții în Parcul Național Yosemite. A lăsat în urmă o soţie cu care a fost căsătorit 32 de ani, care îl descrie pe „Billy” ca fiind un om cu vorba blândă, principial, puternic.
Georgine Rose Corrigan
Domiciliu: Honolulu, Hawaii
Vârstă: 55 de ani
Ocupație: dealer de antichități și obiecte de colecție
Pe 11 septembrie, Georgine Rose Corrigan se întorcea în Hawaii după o călătorie planificată pentru achiziţionarea de antichităţi şi pentru o vizită la fratele ei în New Jersey. Georgine trăia în Hawaii din 1976, susținându-se pe ea și pe fiica ei cu o varietate de locuri de muncă, mulți mizând pe talentul ei artistic. Familia și prietenii o amintesc ca pe o bunică simpatică, pasionată de orice cu „trandafiri”.
Patricia Cushing
Domiciliu: Bayonne, New Jersey
Vârstă: 69 de ani
Ocupație: Reprezentant de servicii, pensionară, New Jersey Bell Telephone
Patricia Cushing și prietena și cumnata ei, Jane Folger, s-au îmbarcat în zborul 93 pentru o vacanță turistică în San Francisco, o călătorie pe care o planificaseră de luni de zile. Cushing, o mamă văduvă de cinci ani, s-a retras din activitate după 20 de ani ca reprezentant servicii, lăsându-i astfel timpul liber pentru călătorii şi excursii frecvente în New York pentru evenimente culturale sau pur şi simplu shopping. Familia ei o descrie ca pe o „doamnă de clasă”, cu o credință puternică și o manieră răbdătoare și liniștitoare.
Jason M. Dahl
Domiciliu: Littleton, Colorado
Vârstă: 43 de ani
Ocupație: Căpitan, United Airlines
Pilotarea avioanelor a fost realizarea unui vis de-a lungul vieții pentru Jason M. Dahl. Nativul din California și-a câștigat licența de pilot la vârsta de 16 ani. A absolvit Universitatea de Stat din San Jose cu o diplomă în operațiuni de aeronautică. După 16 ani la United Airlines, Dahl a devenit căpitan, antrenând și evaluând piloții, o slujbă care i-a oferit mai mult timp să stea acasă cu soția și fiul său pe care îl avea dintr-o căsătorie anterioară.
Joseph Deluca
Domiciliu: Succasunna, New Jersey
Vârstă: 52 de ani
Ocupație: specialist în sisteme de afaceri, Pfizer Consumer Healthcare
Joseph DeLuca este amintit pentru simțul umorului și preocuparea pe care o avea faţă de cei din jur. A creat un desen animat cu curse de mașini sport conduse de pisici și a fost devotat cursei, mai ales că era devodat în privinţa restaurării propriului Morgan Roadster. Absolvent al Colegiului de Stat din Jersey, DeLuca a lucrat ca designer de software timp de 23 de ani. DeLuca s-a îmbarcat în zborul 93 împreună cu prietena sa, Linda Gronlund, pentru a călători în țara vinurilor din California. U rămas în urmă părinţii şi sora lui.
Patrick Joseph Driscoll
Domiciliu: Manalapan, New Jersey
Vârsta: 70 de ani
Ocupație: Fost director executiv pentru dezvoltare software la Bell Communications, pensionat
Patrick Joseph Driscoll, fiu de imigranţi irlandezi, a slujit în marina SUA în timpul războiului coreean. Cu diplome de la Universitatea din New York și Rutgers, Driscoll și-a construit o carieră de succes în domeniul informatic emergent. El și soția sa au fost căsătoriți 42 de ani și au crescut patru copii. La pensionare, s-a dedicat bisericii și comunității sale. Pe 11 septembrie, Driscoll și William Cashman se deplasau la Parcul Național Yosemite pentru a face drumeții.
Edward Porter Felt
Domiciliu: Matawan, New Jersey
Vârstă: 41 de ani
Ocupație: inginer informatic și director tehnologic, BEA Systems
Edward Porter Felt a avea diplome de la Universitățile Colgate și Cornell și era cunoscut ca un rezolvator de probleme și unul dintre cei mai performanți ingineri ai BEA. Felt deținea două brevete în domeniul tehnologiei de criptare. Se bucura de aer liber și îşi menţinea forma fizică înotând și alergând. A fost devotat soției sale și celor două fiice. Pe 11 septembrie, era în drum spre San Francisco într-o călătorie de afaceri de ultimă oră.
Jane C. Folger
Domiciliu: Bayonne, New Jersey
Vârstă: 73 de ani
Ocupație: ofițer bancar pensionat, Trust comercial
Jane C. Folger călătorea împreună cu cumnata și prietena ei, Patricia Cushing, într-o excursie turistică mult-așteptată la San Francisco. O femeie puternică şi rezistentă, Jane a crescut șase copii, apoi a pierdut un fiu în războiul din Vietnam și un alt fiu din cauza SIDA. Jane a cunoscut și a iubit New York-ul și, de când s-a pensionat, a călătorit acolo săptămânal, prezentându-le celor șase nepoți magazinele, teatrele, muzeele și evenimentele culturale preferate.
Colleen L. Fraser
Domiciliu: Elizabeth, New Jersey
Vârstă: 51 de ani
Ocupație: Director executiv, Centrul Progresiv pentru Viață Independentă
Colleen L. Fraser a fost o susţinătoare pasionată și neobosită pentru cauzele persoanelor cu dizabilități și vicepreședinte al Consiliului pentru dizabilități de dezvoltare din New Jersey. Fraser, care era licențiată la Universitatea Rutgers, a contribuit la elaborarea Legii americanilor cu dizabilități. Este amintită pentru flacăra ei din suflet, pentru determinarea şi inspiraţia transmisă celor din jur. În urmă au rămas fraţii acesteia.
Andrew Sonny Garcia
Domiciliu: Portola Valley, California
Vârstă: 62 de ani
Ocupație: Proprietar și președinte, Cinco Group, Inc.
La 11 septembrie, Andrew (Sonny) Garcia se întorcea acasă de la o întâlnire de afaceri. Garcia și soția sa dețineau o companie de produse industriale. A avut o relație apropiată cu cei trei copii ai săi și este amintit pentru credința sa profundă și simțul umorului. În tinerețe, el a fost fascinat de aviație, a obținut o diplomă de la Universitatea de Stat din San Jose și s-a pregătit pentru a fi controlor de trafic aerian la Garda Națională Aeriană din California.
Jeremy Logan Glick
Domiciliu: Hewitt, New Jersey
Vârstă: 31 de ani
Ocupație: Manager de vânzări, Vividence, Inc.
Pe 11 septembrie, Jeremy Logan Glick a plecat cu reticență de acasă într-o călătorie de afaceri. Prețuia fiecare moment petrecut acasă cu iubita lui de liceu, devenită soție și fiica lor de trei luni. Glick a fost un atlet talentat, cu o centură neagră și cu titlul de campion național american de colegiu la judo. A obținut o diplomă de la Universitatea din Rochester, care a ajutat la obţinerea unei poziții de conducere la o companie de cercetare web din California.
Kristin Osterholm White Gould
Domiciliu: New York, New York
Vârsta: 65 de ani
Ocupație: jurnalist independent
Kristin Osterholm White Gould a fost autor publicat și jurnalist independent de mai bine de 30 de ani, scriind în primul rând despre medicină și știință. Absolvent al Universității Cornell, Gould a fost un intelectual interesat de literatură și dramă. A călătorit prin toată lumea și vorbea fluent mai multe limbi, inclusiv latina și greaca veche. Gould a urcat în zborul 93 pentru a-şi vizita prietenii în California. A lăsat în urmă o fetiţă.
Lauren Catuzzi Grandcolas
Domiciliu: San Rafael, California
Vârstă: 38 de ani
Ocupație: consultant și scriitor
La 11 septembrie, Lauren Catuzzi Grandcolas zboară acasă de la înmormântarea bunicii sale din New Jersey. Crescută la Houston, absolventă a Universității din Texas avea 15 ani de experiență în marketing și vânzări și îşi încetase recent activitatea de consultant la revista Good Housekeeping pentru a scrie o carte menită să inspire femeile să-și urmeze visele. Ea și soțul ei așteptau primul lor copil.
Donald Freeman Greene
Domiciliu: Greenwich, Connecticut
Vârstă: 52 de ani
Ocupație: vicepreședinte executiv și director financiar, Safe Flight Instrument Corporation
Donald Freeman Greene se îndrepta spre Lacul Tahoe pentru a se alătura fraților săi într-o excursie de drumeții și ciclism. Un pilot cu experiență, licențiat la vârsta de 14 ani, Greene a lucrat cu tatăl său adoptiv într-o companie care fabrica produse de siguranță pentru avioane. Greene avea o diplomă de inginer la Universitatea Brown și un master în Business şi Marketing de la Universitatea Pace. Îi plăcea să zboare, să navigheze și să petreacă timp cu soția și cei doi copii.
Wanda Anita Green
Domiciliu: Oakland, California / Linden, New Jersey
Vârstă: 49 de ani
Ocupație: însoțitor de zbor, United Airlines
Wanda Anita Green a fost însoțitoare de zbor pentru United Airlines timp de 29 de ani, împlinindu-și visul de a vedea lumea. Potrivit mamei sale, Wanda a fost una dintre primele însoțitoare de zbor afro-americane ale United. Era o mamă dedicată a doi copii, un diacon al bisericii și era o persoană activă în comunitatea ei. A obținut o diplomă de la Rockland Community College, dar şi o licență imobiliară și a sperat să își deschidă propriul birou imobiliar când avea să se retragă din activitatea aviatică.
Linda Gronlund
Domiciliul: Greenwood Lake, New York
Vârstă: 46 de ani
Ocupație: Manager departamentul pentru respectarea cerinţelor de mediu, BMW America de Nord
Linda Gronlund era un avocat, un inginer și un mecanic de automobile priceput, cu o pasiune pentru curse de mașini sport. Și-a făcut lucrarea de licență la Southampton College din Long Island University și și-a luat diploma de drept de la American University din Washington, DC. Pe 11 septembrie, Gronlund călătorea împreună cu iubitul ei, Joseph DeLuca, pentru a sărbători ziua ei de naștere în țara viticolă din California. Au rămas în urmă părinţii şi o soră.
Richard J. Guadagno
Domiciliul: Eureka, California / Trenton, New Jersey
Vârstă: 38 de ani
Ocupație: Manager de proiect, Serviciul SUA pentru pești și animale sălbatice
Richard J. Guadagno și-a dedicat viața protejării vietăţilor sălbatice și a mediului. O diplomă de biologie de la Universitatea Rutgers l-a pregătit pentru o carieră de 17 ani la Serviciul SUA Fish and Wildlife. A fost un ofițer de aplicare a legii cu pregătire federală. Misiunea finală a lui Guadagno a fost la Humboldt Bay National Wildlife Refuge din nordul Californiei. La 11 septembrie se întorcea acasă după ce și-a vizitat părinții, sora și familia extinsă pentru a sărbători vârsta de 100 de ani a bunicii sale.
Leroy Homer
Domiciliu: Marlton, New Jersey
Vârstă: 36 de ani
Ocupație: prim-ofițer, United Airlines
Prim-ofițerul LeRoy Homer a crescut în Long Island, New York, cu o dragoste pentru avioane încă de mic, câștigând licența de pilot privat la vârsta de 16 ani. După ce a absolvit Academia Forțelor Aeriene SUA în 1987, Homer a servit în Operations Desert Shield și Desert Storm și mai târziu a zburat în misiuni umanitare în Somalia. Cariera sa cu United Airlines a început în 1995. În urma sa au rămas o soţie şi o fetiţă născută în 2000.
Toshiya Kuge
Domiciliu: Osaka, Japonia
Vârsta: 20 de ani
Ocupație: Student, Universitatea Waseda, Tokyo, Japonia
Toshiya Kuge era hotărât să devină expert în limba engleză și să obțină o diplomă de masterat în inginerie de la o universitate americană. În vacanța sa de două săptămâni și cea de-a doua călătorie în America, studentul a făcut rafting în Canada și a vizitat Cascada Niagara și Statuia Libertății. Zborul 93 făcea parte din prima parte a lungului său drum spre casă. În urmă rămân părinţii şi un frate.
Ceecee Ross Lyles
Domiciliu: Fort Pierce, Florida
Vârstă: 33 de ani
Ocupație: însoțitor de zbor, United Airlines
După șase ani ca ofițer de poliție și detectiv în Fort Pierce, CeeCee Ross Lyles a început o nouă carieră ca însoțitoare de bord, finalizându-și pregătirea în ianuarie 2001. Mamă a doi copii ai ei şi alţi doi vitregi, s-a bucurat de oportunitățile de călătorie ale noului ei serviciu, dar se bucura de timpul petrecut acasă între zboruri. Soțul ei spune că Lyles a fost o femeie dură, inteligentă și grijulie, cu o credință puternică şi o inimă mare.
Hilda Marcin
Domiciliu: Mount Olive, New Jersey
Vârstă: 79 de ani
Ocupație: asistent profesoral pentru copii cu dizabilităţi, pensionată
Cea mai în vârstă pasageră din zborul 93, Hilda Marcin călătorea pentru a-și petrece iarna cu fiica ei în California. Marcin a crescut în Irvington, New Jersey, s-a căsătorit și a avut două fiice. A lucrat timp de 20 de ani ca manager de fonduri pentru un sindicat, apoi a început o nouă carieră ca asistent instructor pentru copiii cu nevoi speciale. Bunica pensionară, energică, rămasă văduvă în 1979, adora să gătească şi este amintită de familie ca fiind o femeie puternică şi independentă.
Waleska Martinez
Domiciliu: Jersey City, New Jersey
Vârstă: 37 de ani
Ocupație: specialist în automatizare, regiunea New York, Biroul de recensământ al SUA
După absolvirea Universității din Puerto Rico, Waleska Martinez s-a mutat în New Jersey pentru a avansa în carieră. Colegii de la Biroul de recensământ al SUA, unde a lucrat timp de 13 ani, își amintesc de ea ca fiind o persoană organizată, inovatoare și mereu zâmbitoare. Pe 11 septembrie, ea călătorea la o conferință cu colega de muncă Marion Britton. Martinez obişnuia să joace tenis și softball și se bucura de concerte și dans. Au rămas în urmă părinţii şi fraţii ei.
Nicole Carol Miller
Domiciliul: San Jose, California
Vârstă: 21 de ani
Ocupație: Studentă, West Valley College, Saratoga, California
Membrii familiei lui Nicole Carol Miller își amintesc de energia ei nemărginită. Studentă pe lista decanilor, a avut o slujbă de chelneriță cu jumătate de normă, a predat cursuri de fitness și a lucrat zilnic pentru a-şi îndeplini visurile. Deși orele de facultate se reluaseră, Miller a luat o decizie în ultimul moment de a zbura spre coasta de est cu un prieten. Cuplul a vizitat mai multe repere din Manhattan și plajele din New Jersey, înainte de a urca în zboruri separate pentru a se întoarce acasă pe 11 septembrie. Au rămas în urmă părinţii biologici, părinţii vitregi şi fraţii.
Louis J. Nacke II
Domiciliul: New Hope, Pennsylvania
Vârsta: 42
Ocupație: Director al Centrului de distribuție Kay-Bee Toys
Călătoriile nu făceau parte din atribuţiile obişnuite legate de muncă ale lui Louis J. Nacke II. Într-o singură zi, călătoria de afaceri de ultimă oră pe care a fost nevoit să o accepte l-a îndepărtat de proaspăta lui soţie şi a năruit visele mutării în casa pe care o aveau în construcţie din New Hope, Pennsylvania. Nacke, cunoscut sub numele de "Joey" pentru familia sa, era un halterofil cu un tatuaj Superman, care se bucura de mașinile cu viteză, vinurile bune și își iubea fiii adolescenți dintr-o căsătorie anterioară. La 11 septembrie 2001 toate acestea s-au năruit.
Donald Arthur Peterson
Domiciliu: Spring Lake, New Jersey
Vârstă: 66 de ani
Ocupație: fost președinte la Continental Electric Company
Pe 11 septembrie, Donald Arthur Peterson călătorea cu soția sa, Jean, în Parcul Național Yosemite. Peterson, originar din New Jersey, cu o diplomă în inginerie electrică la Massachusetts Institute of Technology și un master în Business şi Marketing la Universitatea Rutgers, se retrăsese din postul de președinte al Continental Electric Company din New Jersey. Voluntariatul, condus de credința sa profundă, i-a umplut anii de pensionare ai lui Peterson. Când s-a căsătorit cu Jean în 1984, fiecare avea trei copii dintr-o căsătorie anterioară.
Jean Hoadley Peterson
Domiciliu: Spring Lake, New Jersey
Vârstă: 55 de ani
Ocupație: asistentă medicală pensionată
Pe 11 septembrie, Jean Hoadley Peterson călătorea cu soțul ei, Don, în Parcul Național Yosemite. Cu o diplomă de asistență medicală de la Universitatea din Rochester și o diplomă de masterat de la Universitatea Columbia, Jean era o persoană foarte potrivită pentru munca ei ca voluntară în diferite campanii, dat fiind faptul că lucrase ca asistentă maternală. Îşi găsea motivaţia prin credinţă. Când s-a căsătorit cu Don în 1984, fiecare avea trei copii dintr-o căsătorie anterioară. Jean îşi întâmpinase inclusiv primul nepot în 2001, devenind astfel proaspătă bunică. Bucuria însă a fost spulberată în ziua în care viaţa lor s-a scurs dramatic şi nedrept.
Mark David Rothenberg
Domiciliu: Scotch Plains, New Jersey
Vârstă: 52 de ani
Ocupație: director, resurse globale MDR
Mark David Rothenberg a fost un om de afaceri de succes, obișnuit cu zboruri frecvente în Asia pentru afacerea sa de import. Mark, sau „Mickey”, așa cum era cunoscut de prieteni și familie, a absolvit Franklin și Marshall College, apoi a lucrat mulți ani în afacerea de sticlărie a familiei, devenind cel mai bun vânzător și eventual proprietar al companiei. Deși lucra ore întregi şi călătorea mult, Rothenberg a fost un om devotat soției sale și celor două fiice.
Christine Ann Snyder
Domiciliu: Kailua, Hawaii
Vârsta: 32 de ani
Ocupație: Arborist și manager de proiect, Cercul în aer liber
Născută în Hawaii, Christine Ann Snyder era foarte pasionată de munca ei cu The Outdoor Circle, cel mai vechi ONG de mediu din Hawaii. În calitate de arborist, Snyder s-a implicat în protejarea copacilor şi a peisajelor de dezvoltare. La 11 septembrie, absolventa Universității din Hawaii se întorcea de la o conferință forestieră la Washington, DC și de la o primă vizită improvizată la New York. Snyder era nerăbdătoare să se întoarcă în Hawaii, pentru a-şi revedea soţul cu care se căsătorise de doar 3 luni.
John Talignani
Domiciliu: Staten Island, New York
Vârstă: 74 de ani
Ocupație: barman, pensionat
John Talignani, un bărbat familist, dedicat regretatei sale soții și celor trei fii ai săi, s-a născut în Italia și a crescut în Brooklyn. Veteranul celui de-al doilea război mondial deținea un taxi, o pizzerie și s-a pensionat după 20 de ani ca barman în Manhattan. Talignani se bucura mereu de timpul petrecut cu familia și era un fan devotat al New York Mets. În mod tragic, Talignani plecase în California deoarece fiul său vitreg tocmai murise acolo într-un accident de mașină.
Onor Elizabeth Wainio
Domiciliu: Baltimore, Maryland
Vârsta: 27 de ani
Ocupație: District Manager, Discovery Channel Stores
Tocmai întoarsă din Europa, Honor Elizabeth Wainio călătorea în scop de afaceri pe 11 septembrie. Onor, absolventă a Universității Towson, nu numai că era strălucită și entuziastă, dar şi incredibil de ambiţioasă, reuşind să conducă la avansarea cu magazinele Discovery Channel. „Lizz”, așa cum o cunoșteau prietenii ei, se mutase recent în New Jersey pentru cariera ei, dar a rămas legată de familia și prietenii rămaşi în Baltimore. În urma ei au rămas părinţii biologici, părinţii vitregi, un frate şi o soră.
Deborah Jacobs Welsh
Domiciliu: New York, New York
Vârstă: 49 de ani
Occupaţie: Însoțitor de zbor, United Airlines
Ca însoţitoare în zborul 93, Deborah Jacobs Welsh a fost repartizată la clasa întâi. Cu peste 25 de ani de experiență cu trei companii aeriene, ea era cel mai bine calificată pentru acest rol. Deborah a crescut în Philadelphia, i-a plăcut să călătorească și a îmbrățișat culturile locurilor exotice pe care le-a vizitat. Era plină de compasiune și era descrisă ca fiind o persoană foarte grijulie, livrând deseori mâncăruri rămase de la linia aeriană persoanelor fără adăpost din cartierul Manhattan în care locuiau ea și soțul ei.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰