Galerie foto „După orice standard medical, ar fi trebuit să mor”. Mărturiile emoţionante ale supravieţuitorilor din 11 septembrie 2001

Una dintre cele mai grav rănite supraviețuitoare, Lauren Manning, a suferit arsuri pe mai mult de 80% din suprafaţa corpului. „După orice standard medical, ar fi trebuit să mor”, a spus ea pentru Sky News.

Lauren tocmai intrase în Turnul de Nord al World Trade Center când primul avion deturnat s-a prăbușit în clădire, formând o minge de foc care a lovit cu putere în interiorul clădirii.

„A fost acest sunet incredibil de puternic, pătrunzător, şuierător și o clipă mai târziu am fost cuprinsă de flăcări. Durerea a fost incalculabilă, zdrobitoare, pătrunzând din ce în ce mai adânc. Ardeam de vie. Nu există alte cuvinte pentru asta”, spune ea.

Luptându-se cu flăcările, Lauren a reuşit să iasă afară, a traversat o stradă şi a căzut pe iarbă, unde un bărbat a încercat să o ajute. Durerile însă erau insuportabile: „Nu am căzut și am murit într-o pală de flăcări, m-am luptat împotriva lor. Ţipam la acel om: «Scoate-mă dracului de aici!»”

În timp ce zăcea grav rănită în afara clădirii, femeia a privit îngrozită cum un al doilea avion se prăbuşea în Turnul de Sud al World Trade Center. A văzut cu groază oameni aruncându-se de la balcoanele zgârie-norilor, știind că colegii ei de la firma financiară Cantor Fitzgerald erau prinși la etajele superioare. În urma atentatului, cei 658 de angajați ai companiei din 11 septembrie au fost uciși în acea zi.

Pe teren, Lauren - care scăpase anterior bombardamentului din 1993 al World Trade Center - a reușit să găsească o ambulanță, dar șansele ei de supraviețuire erau slabe.

„Arsurile erau enorme. Aveam 82.5% din corp ars, majoritatea erau de gradul III. Peste 20% au fost de gradul al patrulea sau al cincilea, ceea ce înseamnă că îmi pierdusem muşchiul sau osul, motiv pentru care au fost necesare anumite amputări la nivelul degetelor de la ambele mâini”, spune ea.

Lauren Manning: „Mi-era atât de teamă că fiul meu nu mă va recunoaște”

Femeia a fost dusă de urgență la spital și în cele din urmă plasată în comă indusă înainte de a fi mutată la un centru specializat pentru mari arşi. La trei luni distanţă, Greg îi citea poezii scrise de Robert Buns şi îi cânta muzica pe care o ascultaseră la primele lor amintiri romantice, având toată speranţa din lume că lucrurile se vor îmbunătăţi, ea se va trezi şi vor putea pleca acasă.

„Poate că a avut un impact asupra mea, știind că sunt iubită. Părinţii mei conduceau ore şi ore, în timp ce aşteptau să mor, dar veneau în fiecare zi”, spune ea.

La câteva zile după ce s-a trezit din comă, fiul lui Lauren, Tyler, în vârstă de un an la acea vreme, a vizitat-o în spital, pentru prima dată de la atac.

„Mi-a fost atât de teamă că nu mă va recunoaște. A ieşit pe hol să se plimbe. Un suflet mic şi frumos. La început nu m-a recunoscut .... dar s-a întors spre mine și apoi m-a recunoscut, cred că după ochi şi voce. Asta era tot ce aveam nevoie”, spune ea.

Femeia a petrecut mai mult de șase luni în spital, dar recuperarea ei, care a implicat mai multe operații, a durat aproape 10 ani: „Eşti ars, asta fiind probabil cea mai sadică formă de tortură umană, apoi durează ani și ani”

Lauren a adus pe lume în 2009 un al doilea băieţel, Jagger. Trăieşte cu speranţă gândindu-se la telefon, dar nu poate uita trecutul. În telefon are încă salvate numerele multora dintre colegii care s-au stins dramatic în atentatele de la 11 septembrie 2001: „Noțiunea crimelor, teroarea și moartea nu sunt niciodată departe”.

Pompierul care a scăpat la limită, după prăbuşirea Turnurilor Gemene ale World Trade Center

Lynn Tierney a ajuns la World Trade Center după ce ambele avioane loviseră Turnurile Gemene. Comisarul adjunct al departamentului de pompieri din New York trebuia să participe la un interviu de angajare la etajul 68 al Turnului Nord în acea dimineață , dar planurile ei fuseseră schimbate drastic de atacurile teroriste.

„A fost o scenă oribilă afară. Ambele turnuri ardeau...înghiţiseră etajele superioare. Dar, pe lângă flăcări, cel mai rău lucru a fost să văd cum oamenii săreau (din turnuri). Am văzut un cuplu sărind ţinându-se de mână. A fost de necrezut. Au continuat să facă astta cât timp eram în hol. Puteai auzi. A fost un sunet oribil. Nu-mi pot imagina alegerea cu care s-au confruntat. Mă gândeam doar la familiile lor. A fost oribil”, spune ea.

Lynn a mers la faţa locului împreună cu alţi 12 pompieri din două unităţi diferite, toți murind ulterior în timpul efortului de salvare. A intrat în holul Turnului de Nord printr-o fereastră după ce combustibilul care explodase a spart geamul. În acel moment, șefii unităţilor de pompieri au decis că nu vor putea stinge flăcările.

„Misiunea a devenit pur și simplu de salvare, de a urca şi de a scoate cât mai mulţi oameni posibil de acolo”, a adăugat.

Lynn ajuta la coordonarea eforturilor de salvare în Turnul de Nord, când brusc Turnul de Sud a fost lovit de cea de-a doua aeronavă.

Lynn Tierney, pompier: „Praful era atât de gros încât aproape că îl puteai mesteca”

Femeia a povestit că „a fugit ca naiba” şi a sărit la aproximativ 80 de metri distanţă într-un loc de depozitare pentru a putea scăpa cu viaţă: „Praful era atât de gros încât aproape îl puteai mesteca. Era groaznic, nu puteai respira. Toată lumea avea probleme cu respiraţia”. După ce s-a refugiat acolo, un inspector de poliţie a încercat să o protejeze cu corpul său.

„A fost singura dată când m-am gândit să mor. Mă gândeam doar: «Doamne, măcar să fie rapid. Nu vreau să zăbovesc aici ca un miner timp de 18 zile şi să fiu zdrobită în tot acest timp»”

După ce a ajuns în siguranță în Primăria New York, a simţit cum cel de-al doilea turn s-a prăbuşit pur şi simplu, la apoximativ două străzi distanţă. Forţa prăbuşirii clădirii a spulberat uşile holului, iar fumul şi praful gros au intrat în clădire. S-a ascuns atunci sub o scară, sperând la nesfârşit ca tot calvarul să se termine. Aproximativ 343 de pompieri au murit în acea zi, iar Lynn a scris aproximativ 100 de elogii pentru victime. Numai într-o zi, au avut loc 23 de înmormântări.

„Aceste emoții din 11 septembrie ies întotdeauna la suprafață. Înveți să trăiești cu ele. Eu numesc asta a avea «un şurub în inimă». Uneori este copleșitor. Cel mai ciudat lucru pentru mine este că am trăit toată treaba asta. Nu-mi vine să cred că am ieșit de acolo. Este cea mai mare surpriză pentru mine”, spune supravieţuitoarea, care a devenit ulterior președinte al Centrul pentru Tribut din 11 septembrie, rol pe care l-a deţinut până în 2007.

Angajatul britanic care a simțit cum Turnul de Nord Twin se prăbușește

Britanicul Charlie Gray a crezut că un cutremur a lovit New York-ul când lucra în Turnul de Nord al World Trade Center, la data de 11 septembrie 2001. Născut în Londra, dar angajat într-o firmă de brokeraj din Turnurile Gemene, se afla la etajul 26, când clădirea „s-a scuturat dintr-o dată”. Deodată, a văzut resturi de moloz căzând de la etajele superioare.

„Puteai vedea că lucrurile astea chiar ardeau. Am crezut că trebuie să fie ceva de genul unei bombe. Nimeni nu a fost nevoit să ne anunţe. Toată lumea s-a îndreptat spre scări”, a povestit Charlie pentru Sky News.

Charlie şi colegii săi au încercat să coboare, dar întreg procesul a fost îngreunat de îmbulzeală, tot mai mulţi oameni repezindu-se pe scări cu acelaşi scop. La 17 au întâlnit trei pompieri: „Când au trecut pe lângă noi, am auzit prin staţia lor că un alt avion a lovit Turnul de Sud. Au fost necesare aproximativ 17 minute pentru a putea coborî nouă etaje".

Charlie Gray: „A fost ca o zonă de război”

Bărbatul a descris scena din afara World Trade Center ca fiind pur şi simplu „o zonă de război”. A trecut pe lângă trupurile neînsufleţite ale oamenilor căzute pe asfalt, maşini distruse de bucăţile de moloz sărite în urma exploziei, plânsete, ţipete, disperare şi un fum extrem de gros de praf. Un „trup negru carbonizat” a căzut la aproximativ 9 metri distanţă de el, în timp ce alerga până la terminalul de feribot, iar în urma lui a zărit cel puţin 20 de persoane sărind de la etajele superioare ale turnurilor.

„Care era opţiunea lor? Stai în picioare şi fie mori prin inhalare de fum, fie arzi până la moarte, fie faci un salt rapid şi termini cu totul”, a povestit el.

După ce s-a urcat într-un feribot, Charlie „a auzit o bubuitură” și a privit cum Turnul de Sud se prăbuşeşte: "În mai puțin de un minut, docul pe care tocmai stăteam se transformase într-o masă de praf și mizerie"

20 de prieteni ai britanicului au fost uciși în acea zi, inclusiv unul pe care l-a văzut în holul Turnului de Nord cu puțin timp înainte ca primul avion să declanşeze iadul. Un psihiatru l-a diagnosticat ulterior cu o formă de PTSD numită „tulburare de vinovăție”.

„Aveam probleme în a înţelege de ce au murit atât de mulţi oameni şi eu nu am murit. Încă lăcrimez din când în când. Mă gândesc la lucruri şi mă curpinde tristeţea pentru că a fost o zi îngrozitoare. Nu va trece niciodată. Acea zi va apăsa mereu pe spatele meu. Dar am descoperit că vorbind despre asta și împărtășind experiențele prin care am trecut mă ajută să pot trece peste”, a conchis acesta.

Charlie s-a mutat înapoi în Marea Britanie în 2016, iar acum susține discursuri motivaționale, dar recunoaște că, uneori, încă se luptă cu valoarea emoțională pe care o poartă data de 11 septembrie.

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰