Video Zeci de copii mutilaţi de petarde. Medicii trag un semnal de alarmă şi cer interzicerea acestora
La fel de periculos ca jocul cu focul este jocul cu petardele. O dovedeşte statistica de internări de la spitalul de pediatrie Sfânta Maria din Iaşi. În ultimele zile, zeci de copii au ajuns la urgenţă răniţi de explozia petardelor. Mulţi dintre ei au rămas cu sechele pe viaţă. Şocaţi de amploarea fenomenului, medicii cer să se ia măsuri.
Din nefericire, pentru 15-16 copii efectele secundare vor fi pe viaţă după ce au ajuns la spital mutilaţi de aceste petarde. Au suferit amputaţii din cauza accidentărilor suferite. Vorbim despre arsuri puternice la nivelul mâinilor, dar şi la nivelul feţei. Cei mai mulţi dintre aceşti copii nici nu şi-au dat seama cât sunt de periculoase aceste petarde atunci când le-au folosit.
Medicii cer interzicerea petardelor
Doi dintre copii avea vârste de 7, respectiv 8, ceilalţi au vârste cuprinse între 11 şi 18 ani. Sunt 30 de cazuri înregistrate în total în doar câteva zile. Nu mai multe decât anul trecut, dar mult mai grave spun medicii. Aceştia au făcut apeluri pe reţelele de socializare, dar spun că nu sunt luaţi în seamă.
Vor ca cu această statistică, dar şi cu fotografiile făcute aceste copii să meargă mai departe către autorităţile care pot lua măsuri drastice în ceea ce priveşte folosirea petardelor pentru a se ajunge chiar până la interzicerea materialelor pirotehnice. Măsuri similare sunt luate în calcul în Germania.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰