Video Zona istorică din Constanţa, restricţionată pentru autovehicule. Măsura intră în vigoare în luna noiembrie
Accesul în zona istorică a municipiului Constanţa va fi restricţionat pentru autovehicule de la începutul lunii viitoare.
Accesul în zona istorică a municipiului Constanţa va fi restricţionat pentru autovehicule, din 1 noiembrie, şi va fi permisă intrarea maşinilor doar în anumite perimetre şi pe baza unui permis special.
În zona mai pot intra cei care locuiesc acolo, maşinile de aprovizionare, de utilităţi şi cele ale autorităţilor.
Primăria Constanţa a anunţat, marţi, printr-un comunicat de presă, că începând din 1 noiembrie, se trece la blocarea accesului autovehiculelor neautorizate în zona peninsulară a municipiului.
Excepţii de la regulă
Vor fi şi excepţii, accesul se va face pe baza unui permis care va fi obţinut la cerere, vorbim aici de rezidenţi, despre firmele de catering, de curierat, aprovizionare şi poştă.
Zona pietonală|peninsulară va fi împărţită în două, una doar pietonală, unde vor fi organizate şi evenimente, şi una şi parţial carosabilă. Maşinile care vor intra aici, vor putea circula cu maximum 30 de km/h. Măsura va intra în vigoare din 1 noiembrie, o hotărâre a Consiliului Local. O astfel de măsură a mai fost luată, dar a fost contestată în instanţă.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰