Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video A vrut să adopte un copil din Ucraina şi până la urmă a salvat 75. Drumul lui Ghiţă Ignat de la luptător MMA la îngerul orfanilor

Uneori trebuie să cunoști întunericul absolut, ca să găsești drumul spre lumină. Așa i s-a întâmplat lui Ghiță Ignat, zis şi Ursul Carpatin. Fost luptător MMA, fost condamnat la închisoare în două țări, acum un om care trăiește pentru a-i ajuta pe alţii. Zeci de copii orfani au astăzi adăpost și hrană, datorită lui. Anul trecut, din mijlocul bombardamentelor, Ghiță a luat pe sus un orfelinat întreg din Ucraina și l-a mutat în România, la Suceava. Aceasta este povestea lui. 

de Bianca Iacob

la 13.04.2023 , 21:28

Se spune că Dumnezeu este tatăl orfanilor şi că mereu alege oameni prin care lucrează. Aici, în Bucovina, în inima credinţei şi în mijlocul câmpului, l-am găsit pe Ghiţă Ignat. Nu singur, ci înconjurat de orfanii războiului. Departe de bombe, alarme şi incertitudine. 

Ghiţă Ignat: Ce face Dumnezeu? Noi am vrut să adoptăm un copil orfan, ni s-a spus nu. Dumnezeu ia 75 de copii orfani şi zice, uite, Ghiţă, ai grijă, sunt ai mei. 

Ghiţă Ignat făcea cândva performanţă în cele mai dure sporturi

Vezi și

Ghiţă Ignat, un munte de om, făcea cândva performanţă în cele mai dure sporturi - lupta în cuşcă şi sambo - arte marţiale ruseşti. De acolo îi venea şi porecla: "Ursul carpatin". 

Pe acelaşi subiect

Ghiţă Ignat: Acel Ghiţă era pus doar pe făcut performanţă pentru el, era un tip egoist, pot să spun care trăgea mult pentru el, pentru rezultatele proprii.

La 18 ani, a pierdut drumul. 

Ghiţă Ignat: Am ales să fac parte din anumite anturaje, acolo unde am văzut oameni care o duceau bine, am vrut şi eu o maşină bună, am vrut şi eu haine bune, am vrut şi eu un ban în buzunar, am vrut şi eu să îmi ies un pic din condiţia asta de sportiv care se târâie de pe o lună pe alta cu 50 de dolari.

Închis pentru fraude bancare

Pentru perioada de rebeliune, aşa cum o numeşte el, a fost închis pentru fraude bancare. Când a ieşit pe poarta închisorii de la Botoşani, a fost imediat arestat pentru alte fapte din Anglia. Şi s-a trezit complet singur. 

Ghiţă Ignat: Nu mai aveam pe nimeni pentru că pe cei pe care i-am considerat prieteni, efectiv, au dispărut aşa... (pocneşte din degete). Am simţit nevoia unui prieten, cine apropiat cu care să pot să discut, să pot să am acea intimitate de prieten.

Aşa l-a descoperit pe Dumnezeu. Şi alături de el a pornit pe un nou drum. În slujba altora. Prima dată a vrut să ajute foştii deţinuţi să se reintegreze în societate. Apoi a venit războiul de la graniţă şi misiunea lui s-a transformat în ceva ce nu credea vreodată. În ceva pentru care nu era pregătit. 

Ghiţă a plecat să salveze copiii dintr-un orfelinat din Ucraina

La începutul anului trecut, aceşti copii trăiau printre bombe, într-un orfelinat din Ucraina. Fără să stea pe gânduri, Ghiţă a plecat să-i salveze. Cu două camioane şi două microbuze, a mutat casa de copii, cu tot cu angajaţii de acolo, în Vereşti, Suceava. 

Sunt deja 9 luni de când, în clădirea renovată pentru foşti deţinuţi, 70 de copii ucraineni râd, primesc hrană, primesc iubire şi şansa  la un viitor diferit. De atunci, Ghiţă s-a întors de mai multe ori în Ucraina. Să mai salveze şi alţi orfani. Să aducă alinare şi altor familii. Să ducă alimente în satele izolate. 

Ghiţă Ignat: Fight for freedom a hrănit, a pus personal în mână punga cu mâncare la peste 600 de mii de oameni de când a început războiul. am avut peste 100 de mii de refugiaţi prin mâinile noastre în România. 

Reporter: Părinţii tăi ce zic

Ghiţă Ignat: Sunt miraţi şi ei, foarte miraţi. mama săraca, a plâns ani de zile, e în al nouălea cer. 

Voluntari din America s-au alăturat misiunii lui Ghiţă

În misiunea lui, i s-au alăturat şi voluntari din America. 

Voluntar american: Câteva mese pe săptămâna e ceva imens pentru ei. Dumnezeu ne-a dat atât de multe şi ne-a binecuvântat în multe moduri şi este un mod bun de a arăta iubirea lui ajutând oamenii când ei au mai multă nevoie.

Ghiţă Ignat: Nu am avut nici experienţa necesară, nici expertiză. nici bani, nici resurse, absolut nimic. Efectiv, Dumnezeu ia câte un om neşlefuit, un om îl ia dintr-un alt film şi îl pune într-un alt film şi toată lumea stă şi se uită - bă, cum se poate aşa ceva? Din nou eu dau vina pe Dumnezeu. Sunt în siguranţă aici prin mâna lui Dumnezeu, el îi păzeşte, au ce le trebuie, nu mai stau în teroare. 

Teroarea naşte poveşti de toate felurile. Poveşti care vor rămâne spuse şi scrise. 

"Să dai mai departe lumina"

Ghiţă Ignat: O mamă care şi a adus copilul, l a dat pentru fight for freedom pentru o perioadă de câteva luni de zile, vedem ce se întâmplă cu războiul, l-a lăsat, l-a sărutat şi i-a spus: de mâine seară, nu mai foloseşti dopuri în urechi, nu ai să mai dormi cu dopuri. Ai să dormi în linişte. Alt părinte, veteran de război, fără un picior, a venit şi a adus copilul şi a zis - am auzit că acolo în România, la voi o să aibă o altă deschidere către o altă lume. Nu sunt aici doar ca să îi hrănim şi să îi ţinem departe de bombardamente. Credem că sunt aici să putem să discutăm cu ei şi să le dăm din lumina asta pe care noi la rândul nostru am primit-o. 

Să dai mai departe lumina. E lecţia lui Ghiţă Ignat. Un om care, din colţul lui de Suceava, le arată şi altora drumul pe care el l-a găsit.

Ghiţă Ignat: Despre asta este vorba, nu poţi să fii lumină fără să dai mai departe, nu există... şi mă întorc la ce a zis Mântuitorul - nimeni nu pune lumina sub pat, ci o pune undeva unde să lumineze ca oamenii să vadă. O lumină care să lumineze, care să dea şi altora şi care să o facă într un mod cu totul şi cu totul neegoist şi neinteresat. 

Bianca Iacob Like

Singurul lucru pe care ştiu bine să îl fac e meseria asta de jurnalist! Într-o lume destinată si dedicată oarecum bărbaților, am ajuns să fiu reporter în două războaie. De fapt, sunt mai multe, vreo 4.

Comentarii


Întrebarea zilei
Primiţi prime sau alte beneficii de la angajator, de sărbători?
Observator » Exclusiv Observator » A vrut să adopte un copil din Ucraina şi până la urmă a salvat 75. Drumul lui Ghiţă Ignat de la luptător MMA la îngerul orfanilor