Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video CFR Marfă ţine "la păstrare" vagoane vechi de 30 de ani. Cât a cerut compania, pe tonă, pentru casarea lor

După 30 de ani de nepăsare, autorităţile şi-au adus aminte că Portul Constanţa este un dezastru. Şi asta doar pentru că au înţeles că războiul din Ucraina ar putea fi mană cerească pentru transportul de marfă din România. Asta dacă nu ne-am împiedica într-un sistem feroviar care pare din altă epocă. CFR Marfă şi-a tras de una singură un glonţ în picior - o arată, negru pe alb, un raport al Curţii de Conturi. Şi o întăreşte crunta realitate pe care o descoperi dacă mergi de-a lungul drumului de fier. 

de Redactia Observator

la 15.04.2022 , 20:26

Şi dacă am găsi, printr-o minune, o soluţie să mutăm din Portul Constanţa epavele vagoanelor de marfă abandonate, transportul pe şine s-ar bloca în următoarea "staţie". Triajul CFR Valu lui Traian, care deservea tot traficul feroviar de marfă, pur şi simplu nu mai există. 

Andreea Filip, reporter Observator: Pe aici treceau săptămânal sute de garnituri către port. Acum totul e la pământ, la propriu, liniile de înaltă tensiune sunt cazute, iar bucăți din calea ferată sunt furate integral. 

De sus, amploarea dezastrului se vede cel mai bine. Garniturile zac pe butuci. Osiile au fost furate, cu tot cu șinele de sub ele. Cele care au rămas sunt acoperite de buruieni. Triajul e azi pășune pentru animale. 

Vezi și

Andreea Filip, reporter Observator: Ciulnița. Cea mai mare staţie tehnică din România este ca după război. Aici au fost 44 de linii de cale ferată pe o distanță de mai bine de 6 km. În clădirea care a căzut bucată cu bucată se reparau locomotive și vagoane.

Pe acelaşi subiect

Aici era odată cel mai mare triaj din ţară. Sute de oameni lucrau în două schimburi. 

Fost angajat: Da, a fost triajul, dar l-au fărâmat.Avea linii multe, aici a fost un bloc mare. Avea sală de strunguri, avea sală de telefonie. Acum au făcut groapă de gunoi.  

Ca toți cei de dinaintea lor, actualii aleși dau vina pe greaua moştenire.

Sorin Grindeanu - Ministrul Transporturilor: Problema României în aceşti ani, de când am devenit ţară membră, nu a fost că nu am avut finanțare, cel puţin pe zona asta de transporturi, ci că Nu am fost în stare să cheltuim banii. Şi că au rămas necheltuiţi şi că am avut nşpe mii de proiecte şi Stăteam şi desenam hărți şi trasee, culoare de autostrăzi şi am rămas la desenele respective. Finanțări au fost, nu am cheltuit banii. 

Multe dintre vagoanele care mai puteau merge au fost luate din port şi trimise la Videle. 

Radu Copae, reprezentant CFR Marfă: Aici este un depozit, proprietatea lui CFR Marfă, unde noi avem, depozit, aproximativ 1000 de vagoane. Ele vin, pleacă. V-am spus, în funcţie de necesităţi. Nu toate vagoanele sunt cu revizia tehnică expirată. Aici este depozit şi pentru vagoanele aflate în circulaţie. 

Reporter: De cât timp funcţionează vagoanele astea?

Radu Copae, reprezentant CFR Marfă:  E un termen... nu depăşit, dar sunt aproape. 

Reporter: Aproape de cât?

Radu Copae, reprezentant CFR Marfă: Sunt vagoane cu 30 de ani vechime, sau poate şi mai bine 

La sfârşitul anului trecut, într-un răspuns trimis la solicitarea Observator, conducerea CFR Marfă spunea că 6600 de vagoane dintr-un total de aproape 29 de mii sunt în conservare. Ţineam "la păstrare" bunuri de peste 266 de milioane de lei. În loc să repare şi să repună în circulaţie mijloacele din propria curte, societatea a închiriat, în perioada 2014-2018, vagoane de la companii private, atunci când a fost nevoie de suplimentarea parcului activ. 

Marcel Roşca, fost angajat CFR: A închiriat vagoane de la alţii. Ca să transporte marfă. Că astea stau aici. 

Dezastru la CFR Marfă

Un raport al Curţii de Conturi arată că, în aceeaşi perioadă, CFR Marfă a folosit doar puţin peste 40 la sută din parcul de inventar: starea tehnică a celorlalte vagoane nu permitea folosirea lor. Să vedem care e situaţia actuală.  

Daniel Apostolescu - Director CFR Marfă: CFR Marfă deţine un parc de 28 de mii de vagoane şi avem undeva la 9 mii de vagoane cu reviziile în termen şi angrenate în procesul de transport actual

Din cele 19 mii de vagoane care ruginesc în "conservare" în triajele CFR Marfă, 10 mii au reviziile tehnice expirate, iar 9000 sunt într-un proces de executare silită pornit de CFR SA şi preluat ulterior de ANAF. Autorităţile încă nu le-au decis soarta. Dacă mai durează mult, nici nu vor mai avea ce executa. 

Claudiu Loghin, reporter Observator: Acest vagon este fabricat în 1989. E de o vârstă cu Revoluția și este printre cele mai tinere din garnitura de lângă mine. Toate sunt printre cele peste 1800 de vagoane, pe care CFR Marfă le-a pus în conservare și le ține în punctul de lucru din Brașov

Radu Bellu a lucrat în domeniul feroviar mai bine de 60 de ani. 

Radu Bellu, istoric feroviar: Casarea se face la kilogram. Fier vechi, la kilogram. Un vagon are 25 - 30 de tone. Hai să zicem că nu tot. Osiile nu le dai, că alea sunt de oțel. Dar restul poți să casezi, să iei bani frumoși pe ele, dar... 

Când ne-am apucat să le valorificăm, am făcut-o româneşte. Potrivit DIICOT, CFR Marfă a încercat să vândă aproape 2500 de vagoane, în 2016, unei societăţi din Călăraşi. Cu 120 de euro/tonă, când preţul pieţei era de peste 175 de euro pe tonă. 

Reporter: După dumneavoastră, ce trebuie să se întâmple cu toate vagoanele astea, care acum ruginesc, stau și ruginesc?

Localnic: Puse pe inventariere, văzut proprietarul și ce face cu el, îl folosești sau îl lași spațiu liber, să îl folosim? Nu le dă voie acum să le vândă la fier vechi, că i-a prins cu șmecherii, că le tăiau pe toate și le vindeau.

În triajul CFR Marfă din Craiova, uşor-uşor, natura îşi ia înapoi domeniul în care nu a mai călcat nici picior de om. 

Cristina Oprea, reporter Observator: Cum arată nepăsarea? La Craiova poartă chipul unui cimitir de vagoane. În total 1094. Doar pentru 10 a fost făcut CFR documente, ca să fie casate. Restul? Au fost lăsate aici să zacă în paragină. Iar salvarea lor pare o misiune imposibilă.

Localnic: Linie moartă! Toate vagoanele sunt ruginite şi ce e acolo, e cimitir de vagoane moarte. 

Reporter: Dar aţi mai văzut vreodată vreo mişcare, recent?

Localnic: Nicio mişcare. Nimic. Nici triajul, de acolo de unde schimbă macazele alea nu mai există

Reporter: Se mai poate salva ceva din ce e aici în triajul ăsta?

Localnic: La fier vechi!

Acum se fac planuri să readucem la viaţă CFR Marfă. Traficul feroviar de mărfuri a crescut de la an la an, iar când toate navele care transportau marfă spre Odessa au fost redirecţionate spre Constanţa, autorităţile au văzut un potenţial de creştere şi mai mare. Numai că ce am ignorat în ultimii 30 de ani nu se poate rezolva bătând din palme. 

Între 2014 şi 2018, CFR Marfă, a plătit despăgubiri de 2,6 milioane de lei pentru bunurile avariate sau pierdute în timpul transportului. Din cauza infrastructurii învechite, trenurile întârzie sau... deraiază. Nu numai cele ale CFR. La sfârşitul lunii martie, o garnitură privată a deraiat la Ciucea, în judeţul Cluj. A fost repusă pe şine doar ca să deraieze din nou, pe 5 aprilie, la Diosig, în Bihor. 

Daniel Apostolescu - Director CFR Marfă: Nu doresc să comentez. Eu sunt director general de o lună de zile. Nu aş putea să comentez despre trecutul de 20 de ani.

Adina Vălean - Comisar European pentru Transporturi: Are manager, are consiliu de administraţie. Trebuie să ia decizii. Ce trebuie să facă? Să o facă competitivă.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Exclusiv Observator » CFR Marfă ţine "la păstrare" vagoane vechi de 30 de ani. Cât a cerut compania, pe tonă, pentru casarea lor