Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Exclusiv EXPERIMENT. Pătrunjel cu E.coli şi plumb şi roşii din piaţă cu etefon. Cât de sănătoase sunt, de fapt, trufandalele de la tarabe

Cerem trufandale şi primim pesticide. Bonus, pătrunjel cu e-coli şi cu plumb. Sunt noile descoperiri şocante, din campania "Ce ne puneţi în mâncare". Si tot mai des legumele din pieţe şi supermarket pică testul de laborator. În timp ce autorităţile nu au capacitatea să oprească fenomenul.  

de Mădălina Iacob

la 19.04.2024 , 21:40

De trei ori într-un an am găsit verdeaţă cu pesticide. Prima oară poate fi o întâmplare, a două oară - coincidenţă. A treia oară devine deja obicei. 

Mădălina Iacob, reporter Observator: Am cumpărat și de la piață, dar și de la supermarket salată verde, ceapă verde, pătrunjel și usturoi. Vrem să vedem cât de sănătoase sunt.

Dintre toate, ceapă verde s-a dovedit cea mai curată din punct de vedere chimic. Salată verde are reziduuri de pesticide, dar cele mai mari probleme sunt, şi de dată aceată, la plantele aromatice. 

Vezi și

Alexandru Cîrîc, director ICA: În cazul pătrunjelului, de pildă, una dintre probe are un conţinut de plumb relativ mare. Intoxicatiile cu plumb sunt periculoase că boli, mergându-se până la saturnism, boli grave care pot da manifestări confundate de multe ori cu bolile mentale. 

Pe acelaşi subiect

La fel de grav, cercetătorii au descoperit pe pătrunjel E-coli, o bacterie foarte periculoasă

Alexandru Cîrîc, director ICA: Putem ajunge până la deces, spitalizări, boli grave. Poate proveni din ceea ce a fost pe tarabă, poate proveni din lipsa de igienă a celui care manipulează, poate proveni din apa cu care știm că la tarabă se tot stropește, dacă apă nu e potabilă.

Mădălina Iacob, reporter Observator: Îngrasamant chimic, pesticide și azot în sol pentru că trufandalele să îți ia ochii pe tarabă.

Roşiile din piaţă, contaminate cu etefon, o substanţă periculoasă

La fel se întâmplă în cazul roşiilor vândute în perioada această chiar şi cu 45 de lei kilogramul. Coapte forţat, cu etefon, o substanţă care poate provoca amețeli, slăbiciune, probleme de piele și boli legate de inimă și ficat. Am găsit astfel de roşii contaminate într-o piaţă din Bucureşti. Când producătorii fură startul, preţul îl plătim noi. 

Marin Dumbravă, producător ecologic: E toxică pentru organism și efectul se face în timp, ceea ce într-o cultură ecologică o să găsim melci, și nu azot.

E muncă grea într-o grădină ecologică, iar câștigul final e mai degrabă în sănătate, decât în buzunare, spun agricultorii.

Instituţia care trebuie să se asigure că nu cumpărăm legume şi fructe pline de pesticide este Autoritatea Națională Fitosanitară. Tot verdeaţa a picat testul şi la controalele oficiale. 

Manole Filofteia, director Laboratorul Fitosanitar: Am identificat 11 probe cu depășiri ale limitei maxime admise. Pentru anul acesta avem planificate 2245 de probe.

Capacitatea laboratorului din Băneasa permite prelucrarea a cel mult 60 de probe pe săptămâna. Prea puțin, pe lângă volumul de marfă de pe tarabe. 

Autorităţile nu iau măsuri

Conform legii, loturile neconforme sunt retrase de pe piață, iar producătorul e monitorizat tot sezonul. Atunci când e și găsit, desigur. Așa că dacă autoritățile nu o fac, tot noi, consumatorii de rând, trebuie să învățăm să ne protejăm.

Mihail Pautov: Am făcut un experiment și am spălat legumele foarte rapid și am ținut legumele sau verdețurile sub jet de apă caldă, am ținut un minut și am obitnut rezultate spectaculoase adică am scăpat mai mult de 50-60% din pesticidele de pe suprafață acelor alimente.

Altfel, alimentația sănătoasă rămâne încă o loterie pentru noi toți. Echipa Observator va continuă să testeze alimente pe care le mâncăm zilnic şi din piaţa şi de la supermarket, şi să pună autorităţilor aceeaşi întrebare: Ce ne puneţi în mâncare?

Mădălina Iacob Like

De la prima transmisiune live, la înâlnirea cu Papa Francisc, funeraliile Reginei Elisabeta a doua, încoronarea regelui Charles şi până la ceremonia luminii sfinte din Ierusalim, meseria de jurnalist mă surprinde şi mă învaţă întotdeauna câte ceva.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi observat deja scumpiri la cumpărăturile sau activităţile legate de Crăciun?
Observator » Exclusiv Observator » EXPERIMENT. Pătrunjel cu E.coli şi plumb şi roşii din piaţă cu etefon. Cât de sănătoase sunt, de fapt, trufandalele de la tarabe