Video Imagini spectaculoase, surprinse din dronă, cu cel mai mare proiect de infrastructură din ultimii 30 de ani, în România
Cel mai mare proiect de infrastructură rutieră de la Revoluţie încoace - podul suspendat de la Brăila - e din ce in ce mai spectaculos. O arată din plin filmarea din dronă realizată de Observator.
Podul este acum ancorat în poziţia finală. Urmează turnarea asflatului şi construirea unor drumuri de acces, iar la finalul anului am putea traversa Dunărea pe acest Golden Gate românesc.
Spectaculos. E singurul cuvânt care îţi vine în minte, dacă admiri imaginile surprinse cu ajutorul unei drone, după lăsarea întunericului, la kilometrul 165-800 al Dunării. Calea peste ape străluceşte în noapte, iar construcţia impresionantă îşi merită din plin renumele de Golden Gate, chiar dacă nu suntem la San Francisco, ci la câţiva kilometri de Brăila.
Şantierul prinde viaţă de la primele ore ale dimineţii
Muncitorii trag tare, şi, de la o zi la alta, vezi cu ochiul liber avansul lucrărilor. Pe şantier, liftul nu face du-te-vino continuu, aşa că eşti nevoit să îţi aştepţi rândul. 3 minute şi 50 de secunde durează drumul până aproape de cer.
Înţelegi nevoia de măsuri de siguranţă abia când admiri, de la înălţimea ameţitoare, tablierul metalic ce străluceşte în soarele dimineţii. Şeful de şantier îi spune catwalk, dar pe el nu vor defila decât maşinile şi, eventual, pietonii.
Viorel Eşanu, reprezentant antreprenor: “Această platformă asigură accesul tuturor muncitorilor care participă la activităţile la cablul principal, cât şi la accesul pe catwalk.”
Stâlpul care susţine platforma, pe care muncitorii au inclusiv toaletă ecologică, a crescut mai ceva ca Prâslea cel voinic. Betonarea în cofraj glisant le-a permis constructorilor să îl înalţe cu 2,5 metri pe zi. În trei luni de zile, cele patru turnuri erau gata.
Cablurile principale de susţinere a căii de rulare, groase de peste jumătate de metru, au, la exterior, o împletitură din sute de fire, trase dintr-un oţel special.
Construcţia podului necesită o muncă titanică
Sudorii lipesc cele 86 de segmente de tablier, iar când hidroizolarea metalului va fi gata, va putea începe şi asfaltarea propriu-zisă. După ce vor fi montate şi parapetele de siguranţă, podul va fi deschis traficului. Înainte de finalul anului, promit constructorii.
Viorel Eşanu, reprezentant antreprenor: „Deja se creionează drumul principal, drumul care asigură accesul către pod. Undeva în zona clădirii albastre este kilometrul 0, face legătura cu Centura Brăila.”
1.974 de metri are podul suspendat, iar deschiderea principală peste un kilometru. Veţi urca pe el în dreptul kilometrului 4, cum veniţi dinspre Brăila. A costat peste 500 de milioane de euro, la momentul licitaţiei, aşa că nu îl veţi traversa gratis. Staţia de taxare va fi în dreptul kilometrului 7, nu departe de Măcin. Constructorul spune că, într-o primă fază, doar autoturismele îl vor putea traversa. Drumul de acces pentru camioane şi maşini de mare tonaj va fi gata abia în primăvara lui 2023.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰